Enel Green Power, divizia de energie regenerabilă a grupului italian de utilităţi Enel, va construi în acest an noi pacuri eoliene în România, cu o putere cumulată de 180 MW, urmând să ajungă la o capacitate totală de aproximativ 450 MW.
„Anul acest vom mai construi 180 MW în centrale eoliene în România”, a declarat joi, într-o conferinţă de presă organizată la Roma, directorul general al Enel Gren Power, Francesco Starace, citat de Mediafax. Starace nu a precizat valoarea investiţiei şi nici zonele în care vor fi ridicate turbinele.
Enel Green Power a investit anul trecut în România 330 milioane de euro în construcţia de parcuri eoliene.Enel deţine deja în România unităţi eoliene de 269 MW. Compania are parcuri eoliene în localităţile Valea Nucarilor, Casimcea şi Corugea, toate în judeţul Tulcea, şi în satele Sfânta Elena şi Coronini (ambele în judeţul Caraş-Severin). În România sunt funcţionale parcuri eoliene cu o putere cumulată de peste 1.000 MW, iar pentru sfârşitul acestui an este estimată dublarea capacităţii. Astfel, Enel Green Power ar urma să deţină aproape un sfert din centralele eoliene instalate în România.
Directorul general al Enel, Fulvio Conti, declara anul trecut că grupul va investi până în 2015 circa 500 de milioane de euro pentru instalarea unor capacităţi eoliene de 400 MW în România.