Enel reduce cu 250 de milioane de euro volumul investițiilor în rețelele din România în următorii trei ani, aproape jumătate față de planurile inițiale, apreciind că noul cadru de reglementare de la noi din țară nu încurajează investițiile. Grupul italian va pune în rețele doar sumele minime la care este obligat de noul cadru de reglementare.
Grupul italian Enel va investí în următorii trei ani 300 de milioane de euro în rețelele de distribuție a energiei electrice pe care le operază în România, sumă cu 250 de milioane de euro mai mică decât cea programată inițial, iar motivul principal este noul cadru de reglementare aprobat de ANRE pentru următoarea perioadă, 2019-2023.
Cifrele au fost oferite de directorul financial al grupului Enel, Alberto de Paoli, la Capital Markets Day, în urma unor întrebări ale jurnaliștilor români.
”Referitor la investiții, în planul curent am alocat circa 450 de milioane de euro; nu avem prevăzute investiții în sectorul regenerabilelor, nu vedem dezvoltări în acest segment în România acum. Avem aproximativ 300 de milioane de euro în distribuție și aproximativ 100 de milioane de euro în segmentul de furnizare – după cum știți, potrivit noilor principii contabile costurile de achiziție de clienți sunt considerate cheltuieli de investiții de capital”, a spus de Paoli.
”Ca să vă răspund și pe partea de distribuție, am arătat foarte clar că noi credem că noile reglementări nu susțin investițiile și nici dezvoltarea digitalizării rețelelor. Vom avea investițiile la nivelul minim cerut de noile reglementări. Aceasta înseamnă că, față de planul anterior, prevedem investiții mai mici cu circa 250 de milioane de euro, aproape la jumătate față de cât am prevăzut anterior”, a explicat de Paoli.
Francesco Starace, CEO al grupiului Enel, a spus că ”pe partea de investiții nu este vorba despre un angajament față de țară, ci despre o estimare, care depinde de profitabilitatea investițiilor care pot fi realizate în acea țară”
Pe de altă parte, oficialii companiei italiene au spus că nu iau în calcul vânzări de active în România sau listarea la Bursa de la București a afacerilor de la noi din țară, așa cum a mai apărut în presa locală.
”Nu avem un proiect de listare a companiilor. Cât despre vânzare, oricare activ din compania noastră poate fi de vânzare, dacă prețul este corect și dacă considerăm că ne-am îndeplinit misiunea acolo, ceea ce în România probabil că nu este cazul acum. Ați văzut că am început în România un proiect de investiții pe partea de mobilitate electrică; credem că mai este loc de creare de valoare în România. Nu ne gândim la o vânzare”, a spus Starace.
ANRE a tăiat cu 26% rata de profitabilitate reglementată a distribuției de energie electrică
Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei a decis în septembrie că valoarea ratei reglementate a rentabilităţii (RRR) care se va aplica distribuţiilor de electricitate operate de Enel, CEZ, E.On şi Electrica de la 1 ianuarie 2019 este de 5,66%, în următoarea perioadă de reglementare: 2019-2023.
Nivelul RRR aplicat acum este de 7,7%.
„Rata reglementată a rentabilităţii (RRR) reprezintă un parametru foarte important luat în considerare la stabilirea veniturilor reglementate ale operatorilor de distribuție concesionari. Valoarea RRR aprobată care urmează a fi aplicată începând cu data de 1 ianuarie 2019 este de 5,66%, exprimată în termeni reali, înainte de impozitare”, arăta ANRE într-un comunicat de presă.
„Menționăm totodată că, pentru stimularea realizării de noi investiții, ANRE are în vedere remunerarea suplimentară, cu un punct procentual peste valoarea precizată anterior, a investițiilor realizate în capacităţile energetice în cea de a patra perioadă de reglementare (2019-2023).
Considerăm că valoarea RRR aprobată în vederea aplicării la calculul tarifelor pentru serviciul de distribuție a energiei electrice începând cu 1 ianuarie 2019 va conduce la atingerea unui optim între menținerea interesului realizării investițiilor necesare asigurării calității serviciului de distribuție a energiei electrice și asigurarea unui nivel rezonabil al profiturilor operatorilor de distribuție concesionari, conform prevederilor cadrului de reglementare stabilit de Legea energiei electrice și gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările și completările ulterioare”, se mai arată în comunicat.
Ulterior, distribuitorii de energie electrică membri ai Federației Asociațiilor Companiilor de Utilități din Energie (ACUE) au emis un comunicat în care au arătat că își exprimă profunda îngrijorare cu privire la efectele negative pe care le vor avea asupra rețelelor și consumatorilor metodologia de stabilire a tarifelor de distribuție a energiei electrice și reducerea ratei reglementate a rentabilității aplicată acestor tarife. Ei au spus că la această valoare a RRR nu se vor mai putea face investiţii în reţele, pentru că acţionarii nu vor mai aloca bani, PIB-ul României pierde de 13,7 miliarde de lei iar 4.500 de joburi ameninţate.
Enel România este unul dintre cei mai mari investitori privați în domeniul energetic, cu operațiuni în sectorul distribuției și furnizării de electricitate, dar și al producției de energie electrică din surse regenerabile, prezent pe piața din România din 2005. Enel are 3.100 de angajați în România și oferă servicii unui număr de 3 milioane de clienți. Companiile E-Distribuție operează rețele cu o lungime totală de aproximativ 128.000 de kilometri în trei zone importante ale țării: Muntenia Sud (inclusiv București), Banat și Dobrogea, acoperind o treime din piața locală de distribuție. Enel Energie și Enel Energie Muntenia sunt doi dintre cei mai importanți furnizori de energie în România, având în ofertă atât energie electrică și gaze naturale, cât şi servicii cu valoare adăugată (precum servicii de asistenţă, produse de iluminat, servicii de asigurare, aer condiționat etc).