Enel rămâne fără şef în România. CEO-ul Georgios Stassis se întoarce în Grecia, la cârma companiei energetice naţionale elene UPDATE: Reacția Enel

Inginerul Georgios Stassis, actualmente CEO al Enel România, a fost propus pentru funcţia  de director general la Public Power Corp (PPC), compania energetică naţională a statului elen, care are probleme financiare, potrivit unei ştiri publicate de media elene, preluate de Reuters.

UPDATE: Enel România a confirmat plecarea lui Stassis, detalii la finalul textului.  

Stassis a fost nominalizat de ministrul Energiei pentru postul de șef al PPC,  după ce fostul director, Manolis Panagiotakis, a demisionat la câteva zile după schimbarea Guvernului de la Atena. Potrivit presei elene, nominalizarea lui Stasis va fi supusă votului acţionarilor, dar pare o chestiune formală, din moment ce, până şi pagina de wikipedia a companiei elene îl arată cu titulatura de preşedinte.

Noul director al PPC va trebui să îndepinească sarcinile trasate de noul guvern conservator de a restructura compania de utilităţi, care este pe pierdere, inclusiv din cauza faptului că are de recuperat facturi restante în valoare de  peste 2,4 miliarde de euro, acumulate de consumatorii greci  în timpul crizei datoriilor din țară. Iar planul de restructurare prevede inclusiv vânzarea de pachete de acţiuni la rețelele de distribuție de joasă tensiune.

Grecia vrea, de asemenea, să renegocieze un acord cu creditorii săi internaționali cu privire la procentul de liberalizare a pieţei locale de electricitate. În cadrul unui acord de salvare cu creditorii săi, PPC trebuie să-și reducă cota  pe piața cu amănuntul (furnizare)  la 50% până la sfârșitul acestui an, în condiţiile în care nivelul actual este de de aproximativ 70%.

PPC este o companie energetică integrată din Grecia (similată fostului CONEL românesc), deţinută majoritar de statul elen. Compania este operator al distribuţiei de electricitate, dar deţine şi 97 de centrale electrice (convenţionale şi din surse regenerabile), în partea continentală a Greciei şi pe insule, cu o putere instalată totală de 12.700 MW.

Georgios Stassis  lucrează în grupul Enel din 2007, iar înainte de a deveni CEO al Enel România, în februarie 2016,  a fost director al Enel Green Power  pentru zona Europa de Est și Egipt. Înainte de a se alătura diviziei de regenerabile a grupului Italian,  Stassis a fost director executiv pentru Proiecte Strategice și Achiziții și membru al comitetului executiv al Tellas Telecom, cel mai mare operator alternativ de telecomunicații din Grecia.

Georgios Stassis este afiliat la organizații non-profit, inclusiv membru în consiliul mai multor instituții de energie regenerabilă și asociații din Balcani și Orientul Mijlociu. El deține o diplomă de licență în Inginerie civilă și o diplomă de master în Managementul construcțiilor de la Kingston University din Marea Britanie.

Enel România este unul dintre cei mai mari investitori privați în domeniul energetic, cu operațiuni în sectorul distribuției și furnizării de electricitate, dar și al producției de energie electrică din surse regenerabile, prezent pe piața din România din 2005. Enel are aproximativ 3.100 de angajați în România și oferă servicii unui număr de 3 milioane de clienți. Companiile E-Distribuție operează rețele cu o lungime totală de aproximativ 128.000 de kilometri în trei zone importante ale țării: Muntenia Sud (inclusiv București), Banat și Dobrogea, acoperind o treime din piața locală de distribuție.

Enel este o companie energetică multinațională, integrată pe piețele globale de electricitate, gaze naturale și energii din surse regenerabileEnel este una dintre cele mai mari companii de utilități din Europa după capitalizarea de piață și una dintre primele companii de electricitate de pe continent în ceea ce privește capacitatea instalată și EBITDA raportat. Grupul Enel activează în peste 30 de țări din lume, având o capacitate instalată netă de producție de energie de circa 89 GW. Enel distribuie electricitate printr-o rețea de peste 2,2 milioane de kilometri, are circa 73 de milioane de clienți casnici și companii în toată lumea, care reprezintă cea mai mare bază de clienți comparativ cu firmele europene din domeniu. Divizia de energii regenerabile Enel Green Power operează unități de producție cu o capacitate instalată de 43 GW din surse eoliene, solare, geo-termale și hidro în Europa, cele două Americi, Africa, Asia și Australia.

UPDATED: Enel România confirmă plecarea lui Stassis, în luna septembrie

Iată integral precizările Enel România

„Suntem foarte bucuroși de nominalizarea lui Georgios Stassis, întrucât aceasta reprezintă o oportunitate profesională deosebită, pentru care îi urăm mult succes.

Georgios a devenit Country Manager al Enel în România în luna februarie a anului 2016, după ce a condus cu mult succes dezvoltarea Enel Green Power în Grecia. În mandatul său, companiile de furnizare ale Enel în România au obținut rezultate semnificative, devenind cei mai mari furnizori de electricitate pe piața concurențială, în timp ce operatorii noștri de distribuție au menținut un nivel înalt al investițiilor, au instalat peste 500.000 de contoare inteligente – cel mai mare număr instalat de vreun operator de distribuție – și și-au consolidat poziția în topul companiilor de distribuție, ca lideri ai calității serviciilor.

De asemenea, a fost lansată compania Enel X România și planul său de investiții în domeniul mobilității electrice, iar Enel Green Power România și-a îmbunătățit performanța operațională, livrând energie care acoperă circa 2% din consumul final de electricitate din România.

În așteptarea confirmării numirii domnului Stassis, el va rămâne în funcție până la jumătatea lunii septembrie pentru a asigura transferul responsabilităților către viitorul Country Manager, al cărui nume va fi anunțat în curând”.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *