Enel Energie Muntenia, amendată cu 4.000 de euro pentru GDPR

Autoritatea Națională de Supraveghere a finalizat în data de 21.05.2020 o investigație la operatorul Enel Energie Muntenia SA și a constatat încălcarea dispozițiilor art. 32 din Regulamentul General privind Protecția Datelor, potrivit unui comunicat al instituției.

“Operatorul Enel Energie Muntenia SA a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 19368,4 lei, echivalentul sumei de 4.000 EURO.

Investigația a fost demarată ca urmare a unei plângeri prin care petentul a sesizat încălcarea securității și confidențialității datelor cu caracter personal de către Enel Eergie Muntenia SA, prin transmiterea unor documente ce conțineau datele sale personale unui alt client Enel, utilizând poșta electronică.În cursul desfășurării investigației Autoritatea Națională de Supraveghere a constatat că  operatorul nu a luat suficiente măsuri de securitate și confidențialitate care să prevină divulgarea accidentală a datelor cu caracter personal către persoane neautorizate, încălcându-se prevederile art. 32 din RGPD”, arată comunicatul.

“Totodată, operatorului i s-a aplicat și măsura corectivă de a asigura conformitatea cu RGPD a operațiunilor de colectare și prelucrare ulterioară a datelor personale, prin implementarea unor măsuri adecvate și eficiente de securitate, atât din punct de vedere tehnic, cât și din punct de vedere organizatoric”, mai arată instituția.

Enel România este unul dintre cei mai mari investitori privați în domeniul energetic, cu operațiuni în sectorul distribuției și furnizării de electricitate, dar și al producției de energie electrică din surse regenerabile (Enel Green Power) și al soluțiilor inovative (EnelX), prezent pe piața din România din 2005. Enel are aproximativ 3.100 de angajați în România și oferă servicii unui număr de 3 milioane de clienți. Companiile E-Distribuție operează rețele cu o lungime totală de aproximativ 128.000 de kilometri în trei dintre cele opt zone de rețea al țării: Muntenia Sud (inclusiv București), Banat și Dobrogea, acoperind o treime din piața locală de distribuție.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *