Enel a vândut obligaţiuni de 1,5 miliarde USD, pentru finanţarea investiţiilor de dezvoltare durabilă. Emisiunea a fost suprasubscrisă de trei ori

Enel Finance International NV, compania financiară înregistrată în Olanda a Grupului, controlată de Enel SpA, a lansat, într-o singură tranșă, o emisiune de obligațiuni „sustenabile” pentru investitorii instituționali de pe piețele americane și internaționale, în valoare de 1,5 miliarde de dolari SUA, echivalentul a aproximativ 1,4 miliarde de euro, arată compania.

Emisiunea, garantată de Enel, a fost suprasubscrisă de aproape trei ori, cu cereri totale de aproximativ 4 miliarde de dolari SUA și participarea semnificativă a investitorilor interesați de responsabilitatea socială, permițând grupului Enel să continue să își diversifice astfel baza sa de investitori.

Enel se concentrează pe crearea de valoare prin deciziile sale de business care susțin urmărirea următoarelor patru Obiectivele de Dezvoltare Durabilă (ODD):

  • ODD 7 „Energie curată și la prețuri accesibile”, cu o capacitate suplimentară de peste 11,6 GW;
  • ODD 9 „Industrie, inovație și infrastructură”, cu peste 46,9 milioane de contoare inteligente instalate și investiții de 5,4 miliarde de euro în inovare și digitalizare;
  • ODD 11 „Orașe și comunități durabile”, cu investiții în segmentul de retail și noi servicii care apelează la surse neconvenționale de energie, al căror obiectiv este de a realiza, printre altele, 9,9 GW de capacitate de răspuns la cerere și 455.000 de puncte de încărcare pentru vehiculele electrice;
  • ODD 13 „Acțiune climatică”, cu un angajament de reducere a emisiilor de dioxid de carbon la mai puțin de 0,350 kg / kWheq în 2020 și de decarbonizare completă până în 2050.

“Succesul emisiunii pe piețele de capital este un semnal clar al recunoașterii strategiei de sustenabilitate a Grupului și a capacității sale de a genera valoare contribuind la realizarea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă stabilite de Organizația Națiunilor Unite. Valoarea sustenabilității a fost reflectată în formularea cererilor și în stabilirea prețului obligațiunilor emise, care i-au permis Grupului Enel să obțină un avantaj financiar de 20 de puncte de bază (bps) față de o emisiune de obligațiuni fără caracteristici de sustenabilitate”, arată compania.

Această emisiune de obligațiuni, prima de acest fel, a fost gândită să răspundă nevoilor curente de finanțare ale companiei și este legată de capacitatea Grupului de a atinge până la 31 decembrie 2021 un procent din capacitatea instalată de generare a energiei regenerabile (pe o bază consolidată) egală cu sau mai mare de 55% din capacitatea totală instalată. Pentru a asigura transparența rezultatelor, atingerea acestei ținte (la 30 iunie 2019, era deja de 45,9%) va fi certificată printr-un raport de evaluare specific emis de auditorul angajat în acest scop.

Operațiunea a fost structurată ca o emisiune într-o singură tranșă, de 1,5 miliarde de dolari SUA, plătind un cupon de 2,65% la scadența din 10 septembrie 2024. Prețul de emisiune a fost stabilit la 99,879%, iar randamentul efectiv la scadență este de 2,676%. Data de decontare a emisiunii este 10 septembrie 2019.

Rata dobânzii va rămâne neschimbată până la scadență, sub rezerva realizării obiectivelor de sustenabilitate indicate mai sus până la 31 decembrie 2021. Dacă ținta respectivă nu este atinsă, se va aplica un mecanism de augmentare care implică majorarea dobânzii cu 25 de puncte de bază începând cu prima perioadă de acordare a  dobânzii după publicarea raportului de evaluare de către auditor.

Pe lângă emisiune, Enel a structurat primul „SWAP încrucișat de valute asociat ODD” din lume. Caracteristicile neobișnuite ale acestui instrument derivat prin care Grupul este acoperit împotriva riscului de curs valutar dolar – euro și a riscurilor privind evoluția ratei dobânzii, reprezintă angajamentul băncii cu care a fost semnată înțelegerea, de a sprijini dezvoltarea „Finanțelor cu Impact Pozitiv” („PIF”)  și a obține o reducere a costului tranzacției datorită factorului de sustenabilitate integrat în structura obligațiunii.

Emisiunea de obligațiuni „sustenabile” reflectă angajamentul Enel, cea mai mare companie privată de electricitate din lume în funcție de capacitatea instalată de energie din surse regenerabile, de a contribui la realizarea ODD 7.2, respectiv de a „crește substanțial cota de energie regenerabilă în mixul energetic global până în 2030”.

Operațiunea a fost susținută de un consorțiu bancar format din BofA Securities, Inc., BNP Paribas Securities Corp., Citigroup Global Markets Inc., Credit Agricole Securities (USA) Inc., Goldman Sachs & Co. LLC, JP Morgan Securities LLC, Morgan Stanley & Co. LLC, Société Générale, care s-au ocupat de intermedierea emisiunii.

Ținând cont de caracteristicile sale, emisiunii i-a fost atribuit un rating provizoriu BBB+ de către Standard & Poor’s și A- de către Fitch, precum și un rating definitiv Baa2 de către Moody’s.

Ratingul acordat Enel este BBB+ (stabil) la Standard & Poor’s, Baa2 (pozitiv) la Moody’s și A- (stabil) la Fitch.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *