Emiratele Arabe anunţă începerea operaţiunilor la Barakah, prima centrală nucleară din lumea arabă

Emiratele Arabe Unite au anunţat sâmbătă începerea operaţiunilor la centrala nucleară civilă de la Barakah, prima de acest tip din lumea arabă, informează AFP şi Reuters, preluată de Agerpres.
„Anunţăm astăzi că EAU au procedat cu succes la punerea în serviciu a primului reactor al centralei de la Barakah, prima din lumea arabă”, a transmis pe Twitter şeicul Mohammed bin Rashid al-Maktoum, premierul Emiratelor şi emirul Dubaiului.

„Este un moment istoric pentru EAU în obiectivul lor de a furniza ţării o nouă formă de energie curată”, a comentat la rândul său Hamad Alkaabi, reprezentantul Emiratelor pe lângă Agenţia internaţională a energiei atomice (AIEA) de la Viena.

Corporaţia energiei nucleare din Emirate ENEC a precizat că subsidiara sa Nawah Energy „a inaugurat cu succes Unitatea 1 a Centralei Nucleare de la Barakah, situată în regiunea Al Dhafrah din Abu Dhabi”.

Centrala, construită în colaborare cu Corporaţia de Electricitate a Coreei (KEPCO), urma să-şi înceapă funcţionarea în 2017, dar lansarea operaţiunilor a fost amânată pentru a se conforma cerinţelor legale de securitate.

La finalizarea lucrărilor, centrala va dispune de patru reactoare cu o capacitate de 5600 megawaţi, adică circa un sfert din necesarul de electricitate al EAU, unul din principalii producători de petrol.

EAU nu au dezvăluit suma totală pe care intenţionează să o investească în acest proiect, al cărui cost estimat este de 24,4 miliarde de dolari.

sursă foto: atalayar.com/

1 Comment

Dă-i un răspuns lui Tudor Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *