Emil Boc a depus cereri de 100  mil. euro, din fonduri UE, ca să cumpere autobuze electrice, troleibuze şi tramvaie noi în Cluj

Primăria Cluj-Napoca a depus cereri de finanțare de peste 100 de milioane de euro pentru susținerea transportului electric nepoluant în oraș: 30 autobuze electrice, 50 troleibuze și 24 tramvaie, a scris primarului Clujului, Emil Boc, pe pagina sa de faceook.

“Municipiul Cluj-Napoca are alocată prin Axa 4 din Programul Operațional Regional 2014-2020 suma de 45 milioane euro. Până acum, am depus cereri de finanțare în procent de aproximativ 220%, conform precizarilor că vor fi alocate sume suplimentare in baza documentelor europene și guvernamentale care permit supracontractarea cu până la 200%. De asemenea, suntem pregătiți pentru situatia în care se vor realoca bani de pe alte programe operaționale sau în eventualitatea în care nu se depun suficiente proiecte la nivel national”, a scris Boc.

“Cererile de finanțare intră în faza de evaluare la Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest urmând ca, după ce acestea trec de toate etapele de evaluare, să fie transmise către Autoritatea de Management a POR pentru semnarea contractelor de finanțare.

Primăria Cluj-Napoca și Compania de Transport Public vor susține și din resurse proprii, pe lângă fondurile europene disponibile, trecerea la un transport public nepoluant în oraș, după modelul orașelor europene cu politici publice de susținere a transportului public nepoluant”, a mai spus primarul Clujului.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *