Elveția ia în calcul oprirea alimentării cu energie electrică, timp de patru ore pe zi, la iarnă

Elveţia ia în calcul posibilitatea de a apela la întreruperi în alimentarea cu energie electrică timp de până la patru ore, la iarnă, în cazul agravării actualei crize energetice cu care se confruntă Europa, derivată din războiul din Ucraina şi posibila oprire a furnizărilor de gaze din Rusia, au semnalat miercuri responsabili guvernamentali şi ai companiilor de electricitate, relatează agenţia EFE, citată de Agerpres.

Măsura va fi cea mai drastică şi ultima care se va aplica în cadrul planului de urgenţă explicat miercuri de directorul Asociaţiei companiilor elveţiene de electricitate VSE, Michael Frank, într-o conferinţă de presă organizată împreună cu responsabili ai Oficiului Federal al Energiei, pentru a analiza criza în aprovizionare cu care se confruntă Europa.

Într-o primă fază se vor solicita măsuri de economisire voluntare, prin intermediul unei campanii de conştientizare ce va demara în august, dar, dacă situaţia o va cere, se va continua cu reducerea consumului de electricitate mai puţin esenţial, precum iluminatul magazinelor sau al spaţiilor publice pe timpul nopţii.

În a treia fază se va impune la circa 30.000 de companii să reducă cu până la 30% consumul de electricitate şi, în final, ultima măsură la care se va recurge va fi oprirea alimentării cu energie electrică, a subliniat Frank.

În ultimă instanță, se va opri alimentarea cu energie

„Trebuie să vă imaginați asta ca pe un puzzle. Segmentele individuale ale rețelei ar fi oprite timp de patru ore, apoi repornite, în timp ce altele sunt oprite. Unele părți ale rețelei –piesele puzzle-ului –nu ar fi alimentate timp de patru ore, apoi să aibă din nou energie, timp de patru sau opt ore, în funcție de situație”, a spus el, potrivit Reuters.

„Riscul unei penurii de energie este real”, a precizat reprezentantul asociaţiei companiilor de electricitate, conform agenţiei elveţiene ATS.

La aceeaşi conferinţă, directorul Oficiului Federal al Energiei, Benot Revaz, a recunoscut existenţa „unui nivel de incertitudine fără precedent în Europa” legat de aprovizionarea cu energie, cu preţuri puternic afectate de război.

Revaz a menţionat că Elveţia negociază acorduri privind furnizarea de gaze cu vecinii Germania şi Italia, în timp ce lucrează cu operatorii din sectorul energetic pentru a garanta rezerve pentru la iarnă.

Circa 47% din gazele pe care le consumă Elveţia provin din Rusia (deşi o mare parte vin prin intermediul ţărilor vecine, precum Franţa şi Germania), în timp ce Norvegia este al doilea mare furnizor.

1 Comment

  1. Întâi Covid – cea mai gripă dintre gripe în realitate un mare fâs, după „Slava Ukraina!”…acum începem să plătim prețul imbecilității populației.

    Să privim totuși și partea bună, 4 ore fără energie electrică înseamnă 4 ore fără televizor, fără propagandă, ceea ce va însemna că vor avea o populație mai puțin imbecilă și poate mai puțin credulă și dispusă să pună botul la vrăjeala globalistă.

    Iar în tot acest timp, ăia răi (Rusia, China, etc.) ce să vezi, vor arde cărbune în draci în timp ce Europa va fi în beznă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *