Eliminarea taxei de 2% pentru producătorii de energie pe bază de cărbune, singura modificare a OUG 114 pe partea de energie

Contribuţia de 2% pentru producătorii de energie pe bază de cărbune va fi eliminată, în acest sens existând avizul Consiliului Concurenţei, a declarat, marţi, ministrul Energiei, Anton Anton, într-o conferinţă pe teme energetice. 

„(Contribuţia de – n.r.) 2% se scoate pentru cărbune, preţul gazelor rămâne acelaşi”, a spus Anton, întrebat ce prevederi din sectorul energetic din OUG 114/2018 vor fi modificate.

El a adăugat că există un aviz al Consiliului Concurenţei în acest sens.

„Avem aviz de la Consiliul Concurenţei. Pe lângă excepţia pe care am avut-o până acum, adică producătorii de energie termică pentru populaţie, am introdus şi producătorii de energie electrică pe cărbune”, a mai spus Anton.

Producătorii de energie pe cărbune sunt Complexul Energetic Oltenia şi Complexul Energetic Hunedoara, ambele deţinute de stat prin Ministerul Energiei.

Întrebat explicit dacă se reduce sau se anulează taxa de 2%, dacă se modifică reglementarea referitoare la plafonarea gazului din producţia internă pentru industrie sau dacă se renunţă la obligativitatea companiilor de a plăti statului 35% din rezerve, Anton a spus că aceea este singura modificare.

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a anunţat că joi va fi aprobată în Guvern o ordonanţă de urgenţă pentru modificarea OUG 114/2018.

Anterior, în aceeaşi conferinţă, cei doi miniştri s-au contrazis în ceea ce priveşte modificările care vor fi aduse la OUG 114.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *