Programul ElectricUP a fost contractat anul trecut, acum suntem în faza de implementare şi până în septembrie ne aşteptăm să avem în jur de 1.800 de proiecte finalizate, care vor însuma peste 100 MW noi verzi şi peste 4.000 de staţii de încărcare pentru maşini electrice, a declarat joi, într-o conferinţă pe teme de energie, Cristian Ilie, director general Direcţia „Eficienţă Energetică” din Ministerul de resort, citat de Agerpres.
„Acum, pentru că este aşa o mare presiune, toată lumea vorbeşte de regenerabile, astfel încât Guvernul a scos foarte multe măsuri, foarte multe programe de finanţare. Dacă este să vorbesc doar de Ministerul Energiei, avem acel program ElectricUp, care se referă la producerea de energie din surse regenerabile şi instalarea de staţii de încărcare pentru maşini electrice. Asta vizează, pe de o parte, reducerea emisiilor de gaze, pentru că producem energie din surse regenerabile, şi, pe de altă parte, stimulăm mobilitatea. Programul a fost finalizat, contractat, anul trecut. Anul acesta suntem în implementare.
Deci, până în septembrie, ne aşteptăm să avem în jur de 1.800 de proiecte finalizate, care vor însuma peste 100 de megawaţi noi verzi şi peste 4.000 de puncte de încărcare în România. Ele sunt dispersate în toată ţara. Cred că este un proiect de succes, pentru că am văzut lumea foarte mulţumită şi de obicei sunt întrebat când urmează a 2-a lansare a ElectricUP”, a spus Cristian Ilie la conferinţa Energy R/Evolution, organizată de Wall-Street.ro.
El a adăugat că, un alt program derulat chiar în cadrul direcţiei pe care o conduce, este programul din PNRR Investiţii 5, care se referă la creşterea eficienţei energetice în industrie şi care s-a închis pe 31 martie. Acest program oferea până la 1,2 milioane de euro pe proiect pentru creşterea eficienţei energetice într-o întreprindere.
„Cred că nu au fost depuse suficiente proiecte. S-ar putea ca piaţa să nu fie gata. De ce? Pentru că s-au lansat în toate ministerele programe de eficienţă energetică şi de producere de energie. Ne uităm la programul de la Administraţia Fondului de Mediu, care a lansat Casa verde, cu instalare de fotovoltaice. Ne uităm la POIM, de la Ministerul Fondurilor Europene, care, la fel, a avut multe programe şi pentru UAT-uri şi pentru firme. Şi ne uităm şi la Ministerul Dezvoltării, care a avut multe programe lansate. Care este rezultatul? Numărul de specialişti din ţară este limitat. Nu au mai avut capacitatea să preia încă, şi încă, şi încă. Şi nu numai asta. Şi reţeaua nu este… Adică ştiu ce problemă am avut pentru a obţine pentru solicitanţi ATR-urile, certificatele de conectare la reţea, pentru că reţeaua nu a fost gata pentru aşa ceva, iar distribuitorii, de la 15 zile cât le oferea legea termen pentru a elibera acel ATR, s-au dus poate la o lună sau mai mult. Şi nu este doar în cazul meu. Am auzit aceeaşi plângere şi de la proiectele făcute pe AFM şi de la alte proiecte”, a explicat directorul din Ministerul Energiei.