Electrica Furnizare este compania care va asigura energia electrică pentru Primăria Capitalei, după ce a semnat în acest sens un contract cu instituția, potrivit datelor din Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP).
Valoarea contractului de “furnizare energie electrică necesara funcționarii sistemului de iluminat public în Municipiului București”, se ridică la 49,4 milioane de lei. Conform datelor din SEAP, contractul acoperă șase luni de furnizare.
Contractul nu a fost atribuit în urma unei licitații în SEAP, ci a fost încheiat pe platforma Bursei Române de Mărfuri. Potrivit datelor noastre, contractul a fost încheiat pe platforma bursieră la data de 13 decembrie, și se referă la livrarea a 31.434 MWh de energie electrică, în perioada 23 decembrie 2021-22 iunie 2022. Prețul cu care Electrica Furnizare vinde energia este de 1.278 de lei/MWh, care include tarifele de rețea, dar nu include acciza, certificatele verzi, contribuția de cogenerare și TVA.
Alături de la Electrica Furnizare, la licitația de la BRM s-a mai înscris un furnizor, Tinmar Energy, dar Electrica a câștigat contractul pentru că a venit cu un preț mai bun – Tinmar oferise 1.345 de lei.
Electrica Furnizare, parte a grupului Electrica, este cel mai mare furnizor de energie din România calculat la numărul de clienți.