Electrica SA, unul dintre cei mai distribuitori de energie electrică, şi grupul Telekom, unul dintre cei mai mari operatori de telecomunicaţii fix-mobil din România, nu se mai înţeleg la preţul chiriei pentru cablurile de telefonie, televiziune şi internet de pe stâlpii reţelei electrice, scrie Economica.net
Electrica ameninţă că, în lipsa unei înţelegeri, Telekom are până la 30 iunie să dea cablurile jos de pe stâlpi, în timp ce reprezentanţii operatorului se arată încrezători că vor ajunge, într-un final, la o soluţie de compromis.
„Date fiind eşuarea negocierilor şi ȋncheierea relaţiilor contractuale, Telekom România Communications (fosta Romtelecom – n.r.) are obligația, conform contractului, de a demonta instalațiile de telecomunicații de pe stâlpi, termenul notificat de Electrica SA fiind cel târziu data de 30 iunie 2018, după un calendar stabilit de comun acord. În condițiile în care această acțiune nu va fi demarată până la data de 20 aprilie 2018, Grupul Electrica își rezervă dreptul de a acționa în conformitate cu prevederile legale pentru protejarea drepturilor și intereselor sale”, au declarat reprezentanţii companiei de energie, la solicitarea Economica.net
Potrivit Electrica, contractul dintre cele două companii cu privire la utilizarea stâlpilor ca suport pentru reţelele de comunicaţii a expirat la data de 1 aprilie, după nouă luni de negocieri în care Electrica şi Telekom nu au reuşit să ajungă la o înţelegere.
Mărul discordiei este preţul cerut de Electrica pentru montarea infrastructurii Telekom pe stâlpi.
„Procesul de negociere dintre cele două părți a avut în vedere, în principal, eliminarea unor discounturi la tarife și alinierea la cele rezultate în urma analizei costurilor operatorului de rețea (…) Telekom (a solicitat) continuarea acordului în aceleaşi condiţii, respectiv aplicarea unui discount care nu este uzual comercial, ceea ce ar însemna discriminarea operatorilor de telecomunicaţii care au semnat deja contracte la noile tarife şi care nu beneficiază de discounturi”, au mai afirmat reprezentanţii companiei de energie, care susţin că propunerile transmise de Electrica au fost „ignorate”, respectiv „nu au fost luate în considerare” de către Telekom România Communications.
Electrica susţine, de asemenea, că decizia de modificare a tarifelor de închiriere a stâlpilor şi de eliminare a discounturilor a fost luată în baza legii infrastructurii reţelelor de counicaţii electronice.
Distribuitorul de energie mai notează că a oferit operatorilor de telecomunicaţii, în noua ofertă tarifară, discounturi cuprinse între 1% şi 7%, în funcţie de volumul de stâlpi închiriaţi.
Ce spune Telekom
Grupul Telekom, parte a gigantului german Deutsche Telekom, a deplâns creşterile de tarife solicitate de Electrica şi şi-a exprimat încrederea că cele două companii vor reuşi să iasă din impas. De asemenea, compania de telecomunicaţii precizează că are în derulare investiţii orientate către trecerea în subteran a reţelelor din mediul urban.
„Această situaţie se datorează creşterilor de tarife solicitate de către Electrica pentru închirierea stâlpilor de joasă tensiune în vederea amplasării cablurilor de comunicaţii electronice. În ceea ce ne priveşte, vom continua să facem toate eforturile şi demersurile necesare pentru a preîntâmpina această situaţie şi ne exprimăm speranţa că aceste eforturi vor fi de ambele părţi. Astfel, avem încredere că vom ajunge la o înţelegere cu Electrica„, au spus, la solicitarea Economica.net, reprezentanţii Telekom România.
„Telekom are un plan de investiţii ambiţios pentru îmbunătăţirea serviciilor oferite clienţilor. Parte din aceste investiţii sunt orientate către trecerea reţelelor în subteran. Aceste proiecte sunt avute în vedere în special în zona urbană. Pentru zona rurală, soluţia cea mai eficientă rămâne în continuare reţeaua aeriană”, au adăugat reprezentanţii Telekom, care au mai precizat că lucrările sunt deja în derulare în Bucureşti.
Electrica are în portofoliu distribuţia de energie în zonele de distribuţie Transilvania Nord, Transilvania Sud şi Muntenia Nord. Printre cele mai mari centre urbane din aria de acoperire a companiei de electricitate sunt Cluj-Napoca, Braşov, Oradea, Galaţi sau Brăila.
Electrica aşteaptă intervenţia ANCOM
Compania de energie a mai precizat, pentru Economica.net, că aşteaptă emiterea de către Autoritatea de Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), a unor tarife orientative privind cablurile de reţea de pe stâlpi. Această decizie a fost amânată de ANCOM pentru 2019.
„Pe parcursul ultimilor ani, ȋn linie cu prevederile legale în vigoare și recomandările ANCOM, Electrica a purtat negocieri finalizate cu succes cu o serie de operatori de telecomunicaţii pentru alinierea tarifelor. Ținând cont că emiterea de către ANCOM a unor tarife orientative (…) a fost amânată pentru anul 2019, Electrica are obligaţia, din punct de vedere legal, de a nu crea discriminare ȋntre operatori similari, prin urmare se află în imposibilitatea de a accepta propunerea Telekom de continuare a contractului ȋn aceleaşi condiţii, care ar presupune un tarif preferenţial pentru acest operator”, susţin reprezentanţii Electrica.
Ambele companii îşi arată disponibilitatea de a găsi soluţii, astfel încât clienţii să nu fie afectaţi de negocieri.
Statul român este cel mai mare acţionar al Electrica, unde deţine 48,7% din acţiuni prin Ministerul Energiei. Compania este listată la bursă.
Prin Ministerul Comunicaţiilor, statul deţine şi 46% din acţiunile Telekom România Communications, fosta Romtelecom. Acţionarul majoritar al companiei este Deutsche Telekom, prin Cosmote Grecia (fosta OTE).
Grupul de companii Telekom România are o cifră de afaceri anuală de aproape un miliard de euro şi deserveşte peste 5 milioane de clienţi la nivel naţional. Mai exact, operatorul avea la finele anului trecut 5,2 milioane de clienţi pe partea de servicii mobile, 1,18 milioane de abonaţi la serviciile de internet fix, 1,47 milioane la serviciile televiziune, respectiv 2,1 milioane de clienţi la serviciile tradiţionale de telefonie fixă.