Electrica și-a dat în judecată foștii șefi pentru recuperarea unui prejudiciu de un sfert de miliard de lei

Așa cum anunțase că va face, Electrica și-a chemat în judecată o parte din foștii directori și administratori pentru recuperea unui prejudiciu din trecut, constatat de Curtea de Conturi. Suma se ridică la 235 de milioane de lei, plus dobânzi.

Electrica a informat Bursa despre demararea acțiunii în instanță. Iată integral comunicatul

„Formulare actiune de catre Societatea Energetica Electrica SA (Electrica) pentru recuperarea prejudiciului constatat prin Decizia Curtii de Conturi a Romaniei nr. 12/27 decembrie 2016 Electrica informeaza actionarii si investitorii asupra formularii, in data de 27 noiembrie 2019, a unei cereri de chemare in judecata ce face obiectul dosarului nr. 35729/3/2019, aflat pe rolul Tribunalului Bucuresti:

– pentru atragerea raspunderii persoanelor care au ocupat funcțiile de administrator și respectiv de directori ai Electrica, pentru obligațiile neindeplinite/indeplinite necorespunzator, conform art. 155 din Legea nr. 31/1990, care au determinat inregistrarea prejudiciilor retinute de Curtea de Conturi a Romaniei (CCR), asa cum aceasta actiune a fost aprobata in cadrul Adunarii Generale Ordinare a Actionarilor (AGOA) Electrica din data de 14 noiembrie 2019; precum si

– impotriva reprezentantului Autoritatii pentru Valorificarea Activelor Statului in AGOA Electrica din data de 10 decembrie 2008 si a emitentului mandatului de vot la respective AGOA, in vederea implementarii masurilor dispuse de CCR pentru remedierea abaterilor constatate la punctele 1-5 din Decizia CCR nr. 12/27 decembrie 2016, emisa ca urmare a efectuarii controlului cu privire la modul de administrare a patrimoniului Electrica pentru perioada 01 ianuarie 2013 – 30 iunie 2014.

Cuantumul total al pretentiilor este de 235.609.455 lei, suma ce va fi reactualizata cu rata inflatiei, la care se adauga dobanzi legale calculate incepand cu data producerii prejudiciului, pana la data reparariiintegrale a acestuia. Valoarea estimata a dobanzilor pana la data de 14 noiembrie 2019 este de 47.275.221 lei”.

Lista prejudiciilor și cine e chemat să răspundă

Detalii despre această chestiune au apărut în ultimul convocator al ședinței AGA, la care s-a și aprobat demararea procedurilor judiciare.
Iată lista prejudiciilor:

224,6 milioane de lei pentru execuția de lucrări aferente obiectivului „Sistem AMR necesar activității de măsurare și dispecer de consum la nivel SC Electrica SA”, pentru care bunurile achiziționate, deși au fost evidețiate în contabilitate, nu se regăsesc fizic în patrimoniu și nici nu au fost utilizate pentru activitățile desfășurate conform obiectului de activitate, fiind necesare desfășurării altor persoane juridice (filialele societății)

2,37 milioane de lei-majorarea nejustificată a cheltuielillor cu servicii de asistență tehnică, destinate desfășurării activității altor personae jurifice (filiale de distribuție).

74.667 de lei– majorarea nejustificată a cheltuielillor de exploatare reprezentând servicii de mentenanță a echipamentelor aflate în infrastructura de comunicații a filialelor, persoane juridice distincte.

273.500 lei– majorarea nejustificată a cheltuielillor de exploatare cu servicii pentru care nu s-a făcut dovada prestării lor pentru necesitățile exclusive ale societății, respectiv cu contravaloarea a patru studii tehnice achiziționate pentru activități care nu se regăsesc în obiectul de activitate a entității verificate, fiind aferente unor activități aparținând altor persoane juridice (filialele de distribuție), fără a fi refacturate acestora și recuperată contravaloarea lor.

36.385 de lei, plăți din perioada iulie 2013-iunie 2014, cheltuieli fără bază legală, respectiv cheltuieli cu chiria unui imobil încadrat la locuințe de serviciu, de care a beneficiat directorul general, în condițiile în care acordarea locuinței nu s-a efectuat în condițiile legii.

Iată lista persoanelor „împotriva cărora se impune formularea unei acțiuni civile în instanță pentru atragerea răspunderii„:

Administrator: Olteanu Cristian, Nicușor Mihai, Șaptefrați Mihai, Dumitrașcu Gabriel, Coșeriu Sorin, Untescu Marius Eugen, Folescu Ioan, Țurlea Marian, Toader Ion Bacu, Mârza Florin, Brădean Magdalena, Patriche Cezar Flavian, Ioan Roșca, Dorin Cătălin Spătaru, Niculae Pleșa, Constantin Dinescu, Ionuț Sebastian Iavor, Marius Marin Petrescu.

Director: Folescu Ioan – director general, Dumitru Federeniuc – directorul Direcției tehnice, Maria Spandonide- director Direcția finanțe patrimoniu, Ioan Silivaș – director Direcția Furnizare Energie Electrică, Corneliu Stan – director general, Ioan Roșca – director general.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *