Electrica a anunțat o investiție de aporoape 22 de milioane de euro, dintre care circa 20% sunt bani europeni, pentru o instalație de stocare a energiei de aproape 70 MWh ce va fi amplasată la Fântânele, în județul Mureș
”Electrica anunţă acţionarii şi investitorii asupra faptului că a atras finanţări europene nerambursabile de aproximativ 3,4 milioane euro prin PNRR (Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă) pentru proiectul “Construire capacitate de stocare de energie electrică, instalaţii aferente, posturi de transformare şi staţia de transformare, reţele electrice interne, împrejmuire, branşamente, racorduri externe la SEN şi drumuri de acces” care se va realiza în loc. Fântânele, judetul Mureş, în cadrul apelului de proiecte PNRR/2022/C6/M ENERGIE/Investiţa I.4 – Lant industrial de producţie şi/sau asamblare şi/sau reciclare a bateriilor, a celulelor şi panourilor fotovoltaice (inclusiv echipamente auxiliare), precum şi noi capacităţi de stocare a energiei electrice -Sub-masura 4.3 – Sprijinirea investiţiilor în noi capacităţi de stocare a energiei electrice (baterii)”, anunţă compania, într-un comunicat transmis Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
Capacitatea instalată de stocare de energie electrică din acest proiect este de 69,93 MWh, iar valoarea totală a proiectului este de aproximativ 21,8 milioane fără TVA, din care valoarea fondurilor nerambursabile este de aproximativ 3,4 mil euro, circa 20% din valoarea totală eligibilă.
”Ne bucurăm că am reuşit să fim printre cei care vor accesa fondurile din PNRR pe acest pilon, un stimulent atât de necesar în contextul tranziţiei energetice accelerate. Aceasta realizare reprezinta încă un pas în atingerea obiectivului nostru strategic de a accesa cât mai multe fonduri nerambursabile pentru investitii. Tehnologia de stocare a energiei în baterii oferă multiple beneficii, cele mai importante fiind flexibilitatea şi stabilitatea reţelei, necesare pentru integrarea surselor de energie regenerabila. De asemenea, poate contribui la reducerea costurilor şi protejarea infrastructurii critice“, a declarat Alexandru Chirita, director general Electrica.
Acesta este al doilea proiect prin care Electrica accesează fonduri prin PNRR, după ce în octombrie 2023 a obţinut finanţare pentru proiectul fotovoltaic Satu-Mare 2 (dezvoltat de filiala sa Sunwind Energy SRL), cu o capacitate instalată de circa 27 MWp, proiect care este planificat a se finaliza anul acesta.