Electrica,  plan de investiţii de peste 678 milioane de lei pentru 2020

Consiliul de Administraţie al Electrica a aprobat, în şedinţa de miercuri, valoarea consolidată a planului de investiţii (CAPEX) al Grupului pentru anul 2020, în sumă totală de 678,2 milioane de lei, potrivit unui raport al companiei remis Bursei de Valori Bucureşti (BVB), citat de Agerpres.

Din suma totală, 597 milioane de lei reprezintă planul de investiţii (CAPEX) al filialelor de distribuţie.

„Menţionăm faptul că valoarea planificată a investiţiilor ce vor fi puse în funcţiune pe parcursul anului 2020 de către operatorii de distribuţie ai Grupului Electrica este de 606,2 milioane de lei, din care 13 milioane de lei reprezintă investiţii aferente anului 2019”, se menţionează în documentul citat.

Grupul Electrica este un jucător-cheie pe piaţa de distribuţie şi furnizare a energiei electrice din România, precum şi unul dintre cei mai importanţi jucători din sectorul serviciilor energetice.

Compania oferă servicii la circa 3,8 milioane de utilizatori şi are o arie de cuprindere naţională – cu organizare în trei zone pentru distribuţia energiei electrice: Transilvania Nord, Transilvania Sud, Muntenia Nord, şi pe cuprinsul întregii ţări pentru furnizarea energiei electrice şi pentru întreţinere şi servicii energetice.

Din iulie 2014, Electrica este o companie cu capital majoritar privat, listată pe bursele de valori din Bucureşti şi Londra. Electrica este singura companie românească listată din domeniul distribuţiei şi furnizării energiei electrice din România

1 Comment

  1. Ha ha ha, buna gluma asta cu investiile.
    In realitate se pare ca investiile astea le platesc cei care vor spor de putere, extindere de retea, etc. Si la sfarsit toate se aduna si sunt trecute la investitii. Baietii stiu ca au emise x ATR-uri, care costa Y RON, suma de Y si cam astea sunt investitiile grupului, plus ceva lucrari minime sa nu cada stalpii pe noi.

Dă-i un răspuns lui Marius Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *