Electrica, pierdere de 158 de milioane de lei în primul trimestru din 2022

Electrica, unul dintre cele două mari grupuri de distribuție și furnizare, a înregistrat, la nivel consolidat, o pierdere netă de 157,7 milioane de lei în primul trimestru din acest an, de la un profit de 58 de milioane, în primul trimestru din 2021.

Creșterea prețurilor la energie este principala cauză a pierderii grupului Electrica, potrivit explicațiilor din raportul cu rezultatele financiare la trei luni, trimis Bursei Valori București. Din această cauza au suferit atât activitatea de furnizare, în ciuda creșterii pețurilor la clienți, cât și activitatea de distribuție, care a trebuit să plătească mai mult pentru consumul propriu tehnologic al rețelei.

Iată, sintetizat, ce a anunțat Electrica:

„In perioada de trei luni incheiata la 31 martie 2022, EBITDA s-a redus cu 250 mil. RON fata de perioada similara a anului 2021, inregistrand o valoare negativa de 50,7 mil. RON;

▪ Cheltuielile de capital in T1 2022 au fost de 115,6 mil. RON, in crestere cu aprox. 26,6% fata de 91,3 mil. RON in T1 2021, in linie cu evolutia anuala a planurilor de investitii aprobate si alocarea planului de investitii de-a lungul anului;

▪ Rezultatul operational inregistrat in T1 2022 este in valoare de -174,7 mil. RON, acesta inregistrand o reducere de 252,4 mil. RON comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut, cand Grupul a inregistrat un profit operational de 77,7 mil. RON. Scaderea a fost datorata, in principal, de performanta segmentului de furnizare de energie electrica influentata semnificativ de majorarea costurilor energiei, la care se adauga cresterea costurilor cu energia electrica pentru acoperirea CPT pentru segmentul de distributie cauzata de diferenta dintre costul mediu estimat de achizitie al energiei pentru consumul propriu tehnologic (CPT) si pretul ex-ante stabilit de ANRE aferente anului 2022.

▪ Cheltuielile cu achizitia de energie electrica au crescut cu 1.732,9 mil. RON, sau 152,1%, la 2.872,5 mil. RON in perioada de trei luni incheiata la 31 martie 2022, fata de 1.139,6 mil. RON in perioada comparativa, in principal ca rezultat al majorarii pretului de achizitie a energiei electrice pe segmentul de furnizare la care se adauga si cresterea costurilor cu energia electrica pentru acoperirea CPT pentru segmentul de distributie;

▪ In T1 2022, veniturile din segmentul de furnizare de energie electrica au crescut cu 818,3 mil. RON, sau 58,9%, comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut, la 2.207,5 mil. RON (din care 2.190,9 mil. RON venituri cu clienti externi grupului), in principal ca urmare a cresterii preturilor de vanzare; contributia segmentului de furnizare la veniturile consolidate ale Grupului este in proportie de 85%;

▪ Veniturile din segmentul de distributie de energie s-au majorat cu 97,5 mil. RON, sau 14,7%, la 760 mil. RON (din care 378,5 mil. RON venituri cu clienti externi grupului), fata de T1 2021; contributia segmentului de distributie de energie electrica la veniturile consolidate ale Grupului este de 14,7%”

Grupul Electrica oferă servicii la circa 3,8 milioane de utilizatori și are o arie de cuprindere națională – cu o acoperire de 18 județe din trei zone geografice pentru distribuția energiei electrice: Transilvania Nord, Transilvania Sud, Muntenia Nord, și pe tot cuprinsul întregii țări pentru furnizarea energiei electrice și pentru întreținere și servicii energetice.

Din iulie 2014, Electrica este o companie cu capital majoritar privat, listată pe bursele de valori din București și Londra. Electrica este singura companie românească listată din domeniul distribuției și furnizării energiei electrice din România.

Citește și:

UPDATED Corina Popescu a fost demisă de la conducerea Electrica. Va pleca cu 400.000 de euro, în locul ei ar veni un director de la Hidroelectrica – surse

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *