Electrica negociază achiziția regenerabilelor Jade Power din România, printre care și parcul eolian Dorobanțu, vândut de Petrom. E asistată de un fost ministru

Electrica Furnizare, parte a grupului Electrica, una dintre cele mai mari companii de distribuție și furnizare de energie electrică din România, negociază cumpărarea mai multor parcuri eoliene și fotovoltaice de la compania Jade Power Trust, cea care a achiziționat în trecut parcul eolian Dorobanțu de la Petrom, care face și el obiectul tranzacției actuale.

Informația ne-a fost oferită de surse din sectorul energetic, care ne-au mai spus că Electrica este asistată în acest proces de Victor Grigorescu, fost ministru al Energiei și chiar fost membru în Consiliul de Administrație al Electrica.

Grigorescu nu a putut fi contactat pentru comentarii

Jade Power Trust, cu sediul în Canada, care a intrat pe piața românească în anul 2014 prin achiziționarea a 11 microhidrocentrale, în special de la Romenergo, a cumpărat în 2017 parcul eolian Dorobanțu de la OMV Petrom, de 45 MW, pentru care a plătit 23 de milioane de euro. Luna trecută, compania a anunțat că explorează mai multe “opțiuni strategice”, printre care vânzarea, parțială sau în totalitate, a activelor din sectorul energiei regenerabile din România sau atragerea unui potențial investitor strategic în afacere.

Compania, denumită în trecut Transeastern Power Trust, a mai cumpărat, în 2015, și două parcuri fotovoltaice în România, de 16 MWp, de la Renovatio. La data când a cumpărat parcul eolian al Petrom, cea mai importantă achiziție a companiei canadiene până la acea dată, după cum au spus chiar oficialii firmei, compania mai deținea un parc eolian în România.

Potrivit datelor aferente primelor șase luni ale anului de pe propriul site, compania a avut o producție de energie electrică de 50,2 GWh, cu 7% mai mare decât cea din primele șase luni a anului trecut. Jade a raportat un profit operațional (EBITDA) ajustat de 3,2 milioane de dolari canadieni (aproape 2,1 milioane de euro) și un profit net din operațiuni de 1,5 milioane de dolari canadieni (aproape un milion de euro).

Electrica, companie privatizată prin Bursă, dar la care statul român continuă să fie cel mai mare acționar,   și-a anunțat de mai mult timp strategia de diversificare a portofoliului, inclusiv prin achiziția de unități de producție din domeniul regenerabilelor. Compania este implicată, alături de Hidroelectrica și SAPE, și în procesul de achiziție al activelor CEZ din România, pe care compania cehă la vinde pentru a se concentra pe construirea de noi capacități nucleare în Cehia.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *