Electrica Furnizare, desemnat furnizor de ultimă instanță (FUI) de energie electrică, în martie

Electrica Furnizare a fost desemnat FUI de energie electrică pentru luna martie, potrivit unei informări a ANRE, pentru că a venit cu cele mai mici prețuri

Electrica are un preț de furnizare de ultimă instanță de 329,5 lei.MWh, preț care nu conține “tarifele reglementate de distribuție, tariful de transport – componenta de extracție din rețea – TL, tarif serviciu sistem, contribuția pentru cogenerarea de înaltă eficiență, valoarea certificatelor verzi, acciza, tariful pentru energia reactivă și taxa pe valoarea adaugată”, potrivit ANRE.

Cum este cel mai bun preț pentru furnizarea de ultimă intanță (următorul era al E.On, 340 de lei), “FUI nominalizat pentru luna martie 2021 este Societatea Electrica Furnizare S.A”, arată ANRE. Ca atare, Electrica Furnizare va prelua toţi clienţii care, în luna martie 2021, ajung în situația de a nu avea asigurată furnizarea energiei electrice din nicio altă sursă.

În ce situație puteți ajunge client la FUI Electrica

Cea mai intâlnită situație în care puteți ajunge să primiți energie în regim de ultimă instanță, și în acest caz în luna martie veți primi de la Tinmar, este în cazul în care furnizorul dvs. actual nu vă mai poate asigura energia electrică, din mai multe motive. Fie nu mai are energie cumpărată din piață pentru dvs, fie are dificultăți financiare în a plăti fie energia, fie obligațiile față de Transelectrica (plata dezechilibrelor, de exemplu), fie i se retrage licența de către ANRE, în general tot ca urmare a problemelor financiare.

Dacă ajugeți în această situație, sunteți preluat de Electrica în mod automat, oriunde ați fi în țară, iar acest furnizor vă va înștiința despre această situație. Nu veți rămâne pentru totdeauna client al Electrica în regim de ultimă instanță, și trebuie să vă căutați un alt furnizor concurențial în perioada în care sunteți alimentat în regim de ultimă instanță.

Electrica Furnizare este unul dintre cei mai importanți furnizori de energie electrică, parte a grupului Electrica, și are circa 3,5 milioane de clienți la nivel national.

2 Comments

  1. VA ROG SA-MI TRIMITETI PE ADRESA DE e-mail floris [email protected] contractul sa-l aprob.Imi cereti tot timpul sa aprob contractul care vi l-am trimis anterior,dar nu am pe ce sa-mi dau acceptul.

    Va multumesc!!!

  2. Doresc un contract de furnizare nu am contor am nevoie de contor pentru un automat lapte loc marghita il caragiale

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *