Grupul Electrica, unul dintre cei mai mari jucători de pe piața de distribuție și furnizare de energie electrică, a întregistrat în primele nouă luni ale anului un profit net de 534 de milioane de lei, de șapte ori și jumătate mai mare față de cel din perioada similară a anului trecut.
“În primele 9 luni ale acestui an, Grupul a înregistrat o performanță bună pe segmentul de furnizare, realizând un profit net de 239 milioane RON și EBITDA pozitivă de 327 milioane RON (30 septembrie 2021: pierdere de 23 de milioane RON și EBITDA negativă de 18 milioane RON), în principal ca urmare a creșterii veniturilor pe fondul creșterii prețurilor de vânzare a energiei electrice, coroborat cu eforturile interne de mitigare a riscurilor privind achiziția energiei necesare pentru revânzare și de control al costurilor operaționale”, arată compania într-un comunicat de presă.
“Pe segmentul de distribuție, rezultatul înregistrat în primele 9 luni reprezintă un profit net de 314 milioane RON, un impact semnificativ pozitiv fiind rezultat din capitalizarea costurilor suplimentare cu achiziția de energie electrică pentru acoperirea consumului propriu tehnologic (CPT), sub forma de venituri din producția de imobilizări necorporale în valoare de 780 milioane RON pentru perioada 1 ianuarie 2022 – 30 septembrie 2022. Prin costuri suplimentare se înțelege valoarea determinată ca diferență între prețul de achiziție a energiei electrice pentru consumul propriu tehnologic față de prețul de achiziție ex-ante recunoscut de ANRE, înmulțită cu cantitatea atribuită consumului propriu tehnologic (CPT)”, arată compania.
Evoluția principalilor indicatori în primele 9 luni ale anului 2022:
- EBITDA – pozitivă, în valoare de 1.104 milioane RON, o creștere de 629 milioane RON comparativ cu primele 9 luni ale anului 2021;
- Rezultat net – profit de 534 milioane RON, o creștere de 462 milioane RON față de primele 9 luni ale anului 2021;
- Volumul de energie electrică distribuită s-a redus cu 3,2% comparativ cu primele 9 luni ale anului 2021;
- Volumul de energie electrică furnizată pe piața cu amănuntul a scăzut cu 9% comparativ cu primele 9 luni ale anului 2021;
- Venituri din producția de imobilizări necorporale în valoare de 780 milioane RON, reprezentând capitalizarea costurilor suplimentare cu achiziția de energie electrică în vederea acoperirii CPT;
- Venituri din subvenții în valoare de 2.063 milioane RON, reprezentând valori aferente cererilor de decontare, ca urmare a aplicării mecanismului de plafonare a prețurilor la energie electrică și gaze naturale.
Ce spune directorul
„Dacă rezultatele înregistrate la nivelul Grupului Electrica în prima jumătate a anului au fost marcate semnificativ atât de contextul extern, cât și de modificările cadrului de reglementare autohton, la finalul celor 9 luni ale lui 2022 ne bucurâm să putem observa că eforturile depuse de întreaga echipă se reflectă în rezultatele pozitive obținute, în special în condițiile în care provocările din piața de energie au continuat. În acest sens, vreau să le mulțumesc colegilor mei pentru implicarea, dedicarea și eficiența de care au dat dovadă în această perioadă”, spune Alexandru Chiriță, Director General Electrica S.A.
“Mai mult decât atât, ne-am menținut rolul de companie responsabilă față de angajații, clienții, acționarii și partenerii noștri și, pe lângă asigurarea unor perspective solide de dezvoltare a companiilor din cadrul Grupului, am reușit să răspundem rapid și să ne adaptăm la provocările care au continuat să apară. Ca urmare a tuturor acestor eforturi, la finalul celui de-al treilea trimestru al anului, valorile celor mai importanți indicatori financiari ai Grupului Electrica sunt peste cele ale perioadei similare de anul trecut: valoarea profitului net consolidat a depășit-o pe cea înregistrată în 2021 cu 462 milioane RON, ajungând la 534 milioane RON, EBIDTA a avut o creștere cu 629 milioane RON, ajungând la 1.104 milioane RON, iar veniturile operaționale au crescut cu 5.061 milioane RON, la valoarea de 10.221 milioane RON.
Aceste rezultate, precum și echipa puternică pe care o avem ne fac să fim încrezători în strategia de business pe care am adoptat-o la nivelul Grupului și în deciziile asumate, și vom continua să urmărim obiectivele de dezvoltare sustenabilă a tuturor palierelor de business, în paralel cu menținerea unui grad ridicat de reziliență în fața viitoarelor provocări”.