
Cantitatea de energie furnizată de Electrica a scăzut cu circa 6% în primul trimestru al anului față de acum un an, iar compania are cu 55.000 mai puțini clienți. Pe partea de distribuție, scăderea a fost marginală, investițiile au scăzut, dar există și o veste bună: a scăzut și CPT.
Electrica a raportat, pe segmentul de furnizare, o cantitate de energie furnizată, pe piața cu amănuntul, de 2,27 TWh de energie electrică în primul trimestru al anului, în scădere cu circa 6% față de primul trimestru al anului trecut, potrivit datelor operaționale transmise Bursei de Valori București.
Din cei circa 2,27 TWh furnizați, aproape 739 GWh au fost furnizați clienților care au rămas în serviciul universal și în regim de ultimă instanță.
Electrica a raportat, după primul trimestru, 3,51 milioane de locuri de consum pentru energia electrică furnizată, cu aproape 55.000 mai puțini decât în primul trimestru din 2021. Majoritatea lor, adică circa 1,88 milioane, sunt încă în regim de serviciu universal sau alimentați în regim de ultimă instanță, în timp ce în piața concurențială sunt 1,63 milioane. Totuși, acum un an în concurențial erau doar 488.000 de clienți.
Cantitatea de energie distribuită prin rețelele DEER a scăzut marginal, cu doar 1,2% , de la 4,74 TWh în primul trimestru din 2021 la 4,68 TWh în primul trimestru al acestui an. A scăzut și valoarea investițiile finalizate în rețele (CAPEX PIF), de la 66,7 milioane de lei în primul trimestru din 2021, la doar 42,8 milioane în primul trimestru din acest an.
Vestea bună este că a scăzut destul de substanțial consumul propriu tehnologic (CPT), de la 709 la 619 GWh de energoe electrică.