Electrica achiziționează cinci parcuri fotovoltaice, de 30 MW în total

Electrica SA cumpără cinci firme care operază cinci parcuri fotovoltaice cu o capacitate instalată totală de 30,95 MW, pentru care va plăti 35 de milioane de euro, bani care vor fi în parte împrumutați.

Electrica a transmis în acest sens un comunicat Bursei de Valori București, pe care vi-l prezentăm integral mai jos:

Avizarea de catre Consiliul de Administratie al Societatii, din data de 15 octombrie 2021, a termenilor si conditiilor achizitionarii de catre Electrica, in calitate de Cumparator, a participatiilor MT Project B.V. („MTP”) si HiTech Solar Investment GmbH („HSI”), in calitate de Vanzatori, in cinci societati care detin si opereaza centrale electrice fotovoltaice, participatii care, impreuna, reprezinta 100% din capitalul social al fiecarei societati in parte.

Electrica informeaza actionarii si investitorii asupra avizarii de catre Consiliul de Administratie al Societatii, in data de 15 octombrie 2021, in vederea supunerii spre aprobare a Adunarii Generale Extraordinare a Actionarilor Electrica, a termenilor si conditiilor achizitionarii de catre Electrica, in calitate de Cumparator, a participatiilor MTP si HSI, in calitate de Vanzatori, participatiile reprezentand, impreuna, 100% din capitalul social al fiecarei societati, respectiv: TCV Impex S.A., ACV Solar Technology S.A., TIS Energy S.A., Delta & Zeta Energy S.A., Gama & Delta Energy S.A..

Cele cinci companii detin si opereaza fiecare cate o centrala electrica fotovoltaica, avand impreuna o capacitate instalata totala de 30,95 MW, respectiv o capacitate de operare totala limitata la 28,89 MW.

Pretul global al tranzactiei vizate este de 35.000.000 EUR (valoarea intreprinderii), presupunand un nivel al datoriei nete egal cu zero si un nivel al capitalului de lucru net egal cu zero. Pretul final al tranzactiei (valoarea capitalului propriu) va fi obtinut ajustand pretul tranzactiei conform mecanismelor prevazute in contractul de vanzare-cumparare actiuni (CVC).

Tranzactia vizata va fi finantata din creditul-punte in suma de pana la 750.000.000 RON, care va fi contractat de Electrica de la un consortiu de banci format din Erste Bank si Raiffeisen Bank si/sau din fonduri proprii ale Grupului Electrica.

Tranzactia vizata se incadreaza in strategia Grupului Electrica stabilita pentru perioada 2019-2023, in care se are in vedere si extinderea pe lantul valoric al energiei electrice, in special in productia de energie electrica, in particular, din surse regenerabile.

Tranzactia vizata va fi incheiata dupa obtinerea aprobarii Adunarii Generale Extraordinare a Actionarilor Electrica.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *