Exemplu pentru România? Fililala din Italia a gigantului francez EdF a inaugurat o centrală care folosește gaze amestecate cu hidrogen

Grupul energetic italian Edison a inaugurat vineri, în apropiere de Veneția, o centrală electrică ce are emisii reduse de noxe, folosind hidrogen amestecat cu gaze naturale, potrivit Reuters

În timp ce Italia încearcă să reducă poluarea, generarea de electricitate din hidrogen este considerată de guvern o alternativă promițătoare pentru o țară care în prezent își produce peste 50% din energie prin arderea cărbunelui, petrolului și gazelor naturale, arată agenția de presă.

Edison, subsidiara italiană a gigantului francez de EdF, a investit aproximativ 400 de milioane de euro pentru a transforma o centrală existentă din Porto Marghera în noua centrală termoelectrică cu o capacitate instalată de 780 MW. Aceasta va avea o eficiență de 63%, cel mai ridicat procent pentru o centrală electrică din Italia. Instalația poate reduce emisiile specifice de oxizi de azot cu până la 70% și de carbon cu până la 30% față de media actuală a parcului termoelectric italian, a precizat Edison.

„Noua centrală de la Marghera este o dovadă tangibilă a modului în care diferite tehnologii pot lucra în vederea atingerii obiectivului comun de decarbonare pentru a asigura securitatea aprovizionării cu energie și sustenabilitatea economică”, a declarat directorul general al Edison, Nicola Monti. O nouă turbină fabricată de compania italiană Ansaldo Energia va permite centralei să producă electricitate prin amestecarea hidrogenului cu gaz. Aceasta are un plan de investiții în valoare de 10 miliarde de euro până în 2030, din care jumătate este dedicată extinderii energiei regenerabile.

Exemplu pentru România?

Câteva dintre viitoarele centrale termoelectrice pe gaze din România ar trebui să funcționeze pe același principiu, cel al utilizării gazelor în amestec cu hidrogenul pentru a produce energie electrică cu emisii eva mai reduse. Astfel, următoarea unitate care se va deschide în România, centrala Rompetrol de la Midia, va avea turbine de tip hydrogen-ready furnizate de Siemens Energy, care pot utiliza hidrogen în procent de până la 15%. De asemenea, viitoarea centrală de la Mintia, care va fi cea mai mare de acest fel din Europa, de 1.700 MW, care va fi construită tot cu echipamente Siemens Energy, va fi pregătită încă din faza de concepție pentru a putea utiliza și hidrogen, după cum a spus chiar Guvernul într-un comunicat. Un alt proiect mai vechi, despre care nu se mai vorbește momentan, este cel al unei centrale la Halânga, care să utilizeze, la fel, un amestec de gaz cu hidrogen care urma să fie produs local.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *