Unitatea 2 a CNE Cernavodă a fost oprită marţi, 2 iulie, la ora 5.00, în mod controlat din cauza depistării, în cursul inspecţiilor de rutină, a unor mici pierderi de apă grea în clădirea reactorului, a anunţat Societatea Naţională Nuclearelectrica.
„Toate sistemele au funcţionat conform proiectului, Unitatea se află în stare sigură, iar personalul de specialitate efectuează investigaţii în vederea depistării cauzelor şi stabilirii soluţiilor de remediere. Nu există niciun impact advers asupra securităţii nucleare a reactorului, a personalului de exploatare, a populaţiei şi a mediului înconjurător”, se spune în comunicat.
Nuclearelectrica estimează că Unitatea 2 va fi reconectată la Sistemul Energetic Naţional în cursul zilei de 3 iulie 2013.
Potrivit lui Alexandru Rodna, consilier Ciclu Combustibil la Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare, şi responsabil cu protecţia radioactivă la Cernavodă, apa grea este radioctivă însă, cel mai probabil, nu există un pericol pentru angajaţii centralei întrucât ar fi fost anunţat. „Categoric, da. Apa este radioactivă însă depinde foarte mult de unde s-a scurs pentru că gradul ei de radioactivitate depinde de provenienţa ei. Dacă pică din moderatori atunci este foarte radioactivă, dacă e din primar, atunci este de 30 de ori mai puţin radioactivă. Dacă nu am fost anunţat până acum, şi nu am fost, înseamnă că nu e ceva grav”, a declarat Rodna, pentru ECONOMICA.NET
Acesta a mai precizat că există şanse ca apa grea să se scurgă în afara sălii reactoarelor, însă acestea sunt foarte mici. „Nimic nu e etanş”, precizează acesta.
Apa grea funcţionează ca moderator şi agent de răcire pentru reactoarele Candu de la Cernavodă. Este apă care conține în proporție mult mai mare decât cea normală izotopul deuteriu al hidrogenului. Apa grea este mai densă cu 11% decât apa normală.
Cele două reactoare ale Centralei Nucleare de la Cernavodă funcţionează cu tehnologia canadiană CANDU. Apa grea folosită la răcirea lor are o puritate de 99,8%, cea mai mare din lume la o centrală nucleară. Centrala de la Cernavodă are nevoie anual de o cantitate de apă grea de circa 10 tone.