Au început lucrările de contorizare inteligentă pentru peste 10.000 de consumatori de energie electrică din municipiul Iași, potrivit unui comunicat al Delgaz Grid, compania de distribuție a grupului E.On. Investiţia, de peste 45 mil. lei, este cofinanțată cu circa 19 mil. lei din fonduri europene;
Echipele contractorilor companiei de distribuție Delgaz Grid au început, în luna august, lucrările de execuție în teren pentru implementarea proiectului, fiind montate deja circa 1.000 de contoare inteligente și 160 de tablouri electrice (firide).
În cadrul investiției vor fi montate peste 10.000 de contoare, iar reţeaua de distribuţie de joasă tensiune aferentă va fi reabilitată prin înlocuirea a 8,8 km de cabluri şi a peste 1.800 de tablouri electrice (firide). În acelaşi timp, vor fi implementate infrastructura hardware şi aplicaţiile software necesare funcţionării sistemului de măsurare inteligent.
În pofida contextului dificil cauzat de pandemia Covid-19, ne respectăm promisiunea făcută clienților noștri de a le oferi o servicii mai bune. Sunt convins că efortul nostru se va regăsi în îmbunătățirea calității serviciilor și a unui grad ridicat de continuitate a distribuției de energie electrică”, a declarat Csulak Ferenc, director general al Delgaz Grid.
Pentru realizarea anumitor operațiuni în condiții de siguranță sunt necesare și întreruperi în alimentarea cu energie, consumatorii fiind anunțați din timp, inclusiv prin afișaj la scările de bloc și la sediile Asociațiilor de Proprietari.
“Suntem conștienți de disconfortul ce poate apărea pe parcursul derulării lucrărilor și luăm măsuri pentru limitarea numărului și a duratei întreruperilor la minimul posibil.
Le mulțumim clienților pentru înțelegerea de care au dat dovadă până acum și pentru sprijinul acordat în derularea lucrărilor și ne bazăm pe aceeași atitudine și în continuare”, arată compania într-un comunicat.
Contorizarea inteligentă oferă o serie de beneficii și facilităţi, și anume:
- Indexul contorului este transmis în mod automat, nu mai este necesară transmiterea acestuia de către client sau vizita cititorului;
- Factura va reflecta exact consumul realizat, fiind eliminate facturile de estimare, permiţând clienților o mai bună gestionare a consumului şi bugetului;
- Pe lângă datele referitoare la consum, contoarele transmit şi diferite tipuri de alarme către sistemul central, unde sunt analizate şi sunt stabilite măsuri de intervenţie de la distanţă sau în teren, după caz;
- Operaţiunile de deconectare şi/sau reconectare la un consumator la care este instalat şi integrat în sistem un contor inteligent nu presupun costuri pentru client.
În ultimii ani au fost instalate la consumatorii din Moldova, prin programe de investiţii succesive în valoare de aproximativ 130 de milioane de lei, circa 320.000 de contoare inteligente. Pentru perioada 2019-2028 ţinta companiei este montarea a aprox. 397.000 de contoare, valoarea investiţiilor fiind de circa 127,3 milioane de lei. Aceasta înseamnă că peste 700.000 de clienți, reprezentând 45% din totalul clienților racordați la rețeaua de electricitate a companiei, vor avea instalate contoare inteligente până la sfârșitul lui 2028.
Delgaz Grid, compania de distribuție din cadrul Grupului german E.ON, operează o reţea de gaze naturale de peste 23.000 km în 20 de judeţe din partea de Nord şi de Vest a României (Cluj, Bistrița Năsăud, Maramureș, Satu Mare, Sălaj, Timiș, Arad, Bihor, Caraș-Severin, Hunedoara, Mureș, Sibiu, Alba, Harghita, Iași, Botoșani, Vaslui, Suceava, Neamț şi Bacău) şi o reţea de electricitate de aproape 81.900 km în şase judeţe din Moldova: Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava şi Vaslui. De la intrarea pe piaţa locală, in anul 2005, E.ON a investit circa 1,7 miliarde de euro în principal pentru modernizarea reţelelor de gaze şi electricitate şi a virat către stat impozite şi taxe de 2,3 miliarde de euro.