E.On are în plan atragerea a 700 milioane de euro, bani europeni, pentru investițiile în rețelele din România. Compania atrage atenția că legislația privind tarifele de distribuție trebuie să revină la normal

Delgaz Grid, parte a grupului E.ON în România, are în plan atragerea, în următorii ani, a 700 de milioane de euro din fonduri europene, la care se vor adăuga aproximativ 1,5 miliarde de euro din surse proprii, pentru finanțarea unui amplu program de investiții în modernizarea, extinderea, automatizarea și digitalizarea rețelelor de electricitate și gaze naturale, arată compania într-un comunicat de presă.

Pentru acest an compania a bugetat un plan de investiții record, de peste 185 de milioane de euro (920 milioane lei), din surse proprii și din fonduri europene, cu 36% mai mari față de cele de anul trecut.

Aceste investiții sunt cele mai mari din ultimii 18 ani, de la intrarea pe piața din România, ridicând la circa 1,6 miliarde de euro valoarea totală a investițiilor în rețele, spune Delgaz

“Totodată, compania și-a menținut angajamentele și a derulat investiții din surse proprii în valoare de circa 265 milioane de euro (aprox. 1,3 miliarde lei) în anii 2021-2022, cu prețul unor eforturi semnificative”, mai arată compania.

Rețelele de distribuție, atât cele de gaze naturale, cât și cele de energie electrică, au nevoie de investiții de ordinul miliardelor de euro până în 2030, pentru a-și aduce performanța și adecvarea la standardele Green Deal și Fit for 55.

Sursele regenerabile de energie sunt esențiale. Ele reprezintă cea mai ieftină și mai curată formă de energie disponibilă. Dar utilizarea ei depinde de o rețea capabilă să le preia energia produsă și să asigure parametrii de calitate ceruți de industrie și clienții casnici.

“Pentru că toate aceste noi surse de energie regenerabilă trebuie conectate la rețele, este nevoie de întărirea acestora, având în vedere creșterea exponențială a numărului celor interesați să devină prosumatori sau să dezvolte capacități de generare.

De exemplu, de la doar 67 de prosumatori conectați la rețeaua Delgaz Grid la sfârșitul anului 2020, am ajuns la 5.500 în doar doi ani. Iar estimările arată că până la sfârșitul acestui an vom avea racordați cel puțin 10.000 de prosumatori. Dar fără investiții în rețeaua electrică, consumatorii nu vor avea energie ieftină și de calitate!

De asemenea, prioritățile de investiții se îndreaptă și spre înlocuirea rețelelor vechi, din anii ‘70, dar și a infrastructurii din anii ‘90 care a fost construită, din păcate, nu întotdeauna la cea mai bună calitate. În același timp, Delgaz Grid va trebui să investească și mai mult în soluții de securitate cibernetică, în tehnologie, în IT, în proiecte bazate pe hidrogen, precum și în extinderi de rețele și conectarea de noi consumatori”, arată compania membră a grupului E.On.

“Prin urmare, este foarte important de înțeles că rețelele de distribuție sunt coloana vertebrală pentru toate aceste dezvoltări și evoluții. Iar tarifele de distribuție sunt un element cheie pentru stimularea investițiilor care, pe lângă beneficiile directe aduse consumatorilor, au un efect de multiplicare în economia țării. În acest context este vitală revenirea la normal și aplicarea corectă și la timp a legislației în vigoare care stabilește tarifele pentru activitatea de distribuție de gaze naturale și electricitate”, mai arată compania.

Delgaz Grid, compania de distribuție din cadrul Grupului german E.ON, operează o reţea de gaze naturale de 25.000 km în 20 de judeţe din partea de Nord şi de Vest a României (Cluj, Bistrița Năsăud, Maramureș, Satu Mare, Sălaj, Timiș, Arad, Bihor, Caraș-Severin, Hunedoara, Mureș, Sibiu, Alba, Harghita, Iași, Botoșani, Vaslui, Suceava, Neamț şi Bacău) şi o reţea de electricitate de peste 81.000 km în şase judeţe din Moldova: Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava şi Vaslui.

De la intrarea pe piaţa locală, în anul 2005, E.ON a investit 2,1 miliarde de euro în principal pentru modernizarea reţelelor de gaze şi electricitate şi a virat către stat impozite şi taxe de 3 miliarde de euro.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *