Un proiect de lege le va complica şi mai mult viaţa producătorilor de energie eoliană, afectaţi oricum de diminearea numărului de certificate verzi pe care le pot folosi. Ei ar putea fi nevoiţi să plătească impozit pe “turnurile” turbinelor eoliene.
Codul Fiscal va fi modificat pentru a include în categoria clădirilor și turnurile de susținere a turbinelor eoliene, conform unui proiect de lege susținut de Ministerul Finanțelor și căruia senatorii i-au întocmit raport favorabil de adoptare. Prin această modificare, autoritățile locale vor putea impune taxe și impozite pentru astfel de construcții, scrie profit.ro.
Proiectul de lege a fost inițiat de actualul partid de guvernământ, care a considerat că trebuie dezbătut în procedură de urgență, astfel că senatorii din comisia de specialitate i-au întocmit raport pentru a fi adoptat în plenul Senatului. Modificarea a fost susținută inclusiv de Ministerul Finanțelor, care ar putea compensa astfel partial veniturile pe care nu le mai primeşte din “taxa pe stâlp”, care a fost anulată.
Profit.ro scrie că autorii proiectului de lege propun completarea articolului referitor la definiţia construcţiilor cu următoarea prevedere: ”În categoria clădirilor se includ și turnurile de susținere a turbinelor eoliene”. Astfel, şi deţinătorii de turbine eoliene vor fi obligaţi să plătească taxe locale.
Această informaţie apare la doar câteva zile după ce ANRE a decis reducerea cotei de certificate verzi , cu 30%, lucru care a condus la nemulţumirea industriei.
“Organizația Patronală a Producătorilor de Energie din Surse Regenerabile din România – PATRES a luat act, cu surprindere și îngrijorare, de decizia Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei de a stabili o cotă obligatorie de achiziție certificate verzi pentru operatorii economici, aferentă primelor 3 luni ale anului 2017, la o valoare de 0,210 certificate verzi/MW (conform Ordinului ANRE nr.30, publicat în Monitorul Oficial nr 187/28.02. 2018)”, se arată într-un comunicat al PATRES.
Dl Viorel Lefter, Președinte PATRES: “Constatăm că ANRE a optat pentru o cotă obligatorie de certificate verzi pentru primul trimestru 2017 de 0,21 CV/MWh, un nivel redus față de cel prevăzut prin Ordinul 119/2016, de 0.32 CV/MWh, cu impact major asupra operatorilor economici. Este o scădere majoră, cu aproape 30 la sută. Consecința: cresc pierderile la producătorii de energie din surse regenerabile, Practic, producătorii nu vor mai putea vinde 1,25 milioane certificate verzi aferente anului 2017, care se adaugă la cele peste 11 milioane care sunt în exces în piață în acest moment”, a spus Viorel Lefter, preşedintele PATRES.
“De la an la an, cota obligatorie de energie din surse regenerabile susținută a fost redusă astfel încât impactul certificatelor verzi în factura de energie a consumatorului final să nu crească. Astfel cota pentru anul 2017 a fost stabilita la nivelul de 8,3%, sub nivelul celei din 2016 și mult sub nivelul cotei de 16% prevăzută initial în Legea 220, lege în baza căreia s-au făcut investițiile în sectorul regenerabilelor. PATRES a semnalat că “reducerea succesivă a cotei conduce la un grad foarte mic de absorbție a certificatelor verzi, fapt care va amplifica și mai tare distorsiunile în piață și va provoca pierderi uriașe pentru producători”. De altfel, pentru anul 2017 si 2018 din totalul certificatelor verzi aflate în piață doar jumătate sunt acoperite de cotă și au cumpărători. Dezechilibrul crește puternic în anii ce urmează, se va ajunge la situația în care din 5 certificate valabile în piață, doar unul va fi achiziționat. Practic, schema de spijin a intrat deja complet în colaps, iar producătorii primesc un ajutor virtual pe care nu îl pot materializa”, se arată în comunicat.
Date fiind aspectele sesizate și situația critică din sectorul regenerabilelor, în special a producătorilor mici și mijlocii, PATRES face un ultim apel către Comisia de Industrii și Servicii din Camera Deputaților pentru adoptarea amendamentelor la OUG 24 care să asigure echitatea între producătorii de energie din surse regenerabile și care să limiteze distorsiunile din piața de energie și certificate verzi, să evite dezastrul generalizat în acest sector.
“Ne exprimăm speranța că, prin modificările care vor fi aduse OUG 24, se vor rezolva, alături de alte aspecte nefuncționale, două probleme fundamentale, și anume: lichiditatea si gradul de absorbtie al certificatelor in piață și modul în care ajutorul este distribuit, unii producătorii reușind să-și vândă toate certificatele, în timp ce alții nu vând nimic, o situație pe care o catalogăm ca fiind incorectă”, se mai arată în comunicat.