După ce au cumpărat activele CEZ, bulgarii de la Eurohold vor să furnizeze energie pe piețele vecine

Grupul financiar și de asigurări Eurohold Bulgaria a anunțat că ia în considerare extinderea activității sale de furnizare a energiei electrice către țările vecine, după integrarea cu succes a activelor locale ale grupului energetic ceh CEZ, potrivit SEENews.

Eurohold Bulgaria se așteaptă să genereze venituri de peste 1 miliard de euro din business-ul cu energie între 2021 și 2025, potrivit prezentării cu strategia de dezvoltare grupului pentru această perioadă.

Câștigurile Eurohold Bulgaria înainte de dobânzi, depreciere și amortizare (EBITDA) din operațiuni pe segmentul energeiei sunt de așteptat să depășească 130 de milioane de euro în 2021-2025. Se estimează că valoarea activelor din segmenetul de energie administrate de grup va ajunge la 700 de milioane de euro până la sfârșitul anului 2025.

Grupul bulgar Eurohold, mai cunoscut publicului din România pentru că este proprietarul companiei de asigurări Euroins, a preluat în 2020 activele CEZ Bulgaria, în tranzacția anului pe piața de energie din țara vecină.

“Am achiziționat 67% din acțiunile distribuitorul de energie electrică CEZ Distribution Bulgaria, cea mai mare rețea de distribuție a energiei electrice din țară, care acoperă peste 2 milioane de clienți, și furnizorul de energie electrică CEZ Electro Bulgaria, cel mai important furnizor public de energie electrică din țară, cu o cotă de piață de 40%. În plus, preluăm 100% din alte cinci filiale ale Grupului CEZ: CEZ Trade Bulgaria, cel mai mare comerciant autorizat de energie electrică după venituri; Compania de servicii IT CEZ ICT Bulgaria; parcul solar Free Energy Project Oreshetz; FEPO care se concentrează pe producerea de energie electrică din surse regenerabile și CEZ Bulgaria, coordonând operațiunile companiilor din întregul grup. Prețul tranzacției este de 335 milioane de EURO”, anunța în noiembrie 2020 Vasil Stefanov, director de dezvoltare Eurohold.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *