Drept la Replică de la Distribuție Energie Electrică Romania

După publicare articolului cu titlul “Electrica demontează până la 1,5 milioane de contoare de energie electrică”, compania de distribuție din grup ne-a trimis un drept la replică pe care îl publicăm integral

Referitor la articolul “Electrica demontează până la 1,5 milioane de contoare de energie electrică”, transmis luni, 07.02.2022, vă solicităm să acordați societății Distribuție Energie Electrică Romania posibilitatea de a clarifica situația descrisă în acest material. În acest sens facem precizările de mai jos:

Distribuție Energie Electrică Romania (DEER), parte a Grupului Electrica, cel mai important operator național de rețele de distribuție a energiei electrice,  vă aduce la cunoștință faptul că activitatea de înlocuire contoare cu verificarea metrologică depăşită sau care urmează să fie depăşită în anul în curs este o activitate continuă pe care o executăm atât cu personal propriu cât şi cu companii terțe, selectate în baza unor proceduri de achiziție publică derulate în conformitate cu prevederile Legii 99/2016.

În ceea ce priveşte mențiunea din articol “… o parte dintre contoarele din rețeaua Electrica sunt expirate din punct de vedere al verificării metrologice iar o parte dintre cele nou-instalate nu au avizul Biroului Român de Metrologie Legală, dar compania a spus că au acreditare din partea organismelor europene”, trebuie să facem corecția necesară, respectiv cea legată de faptul că punerea pe piață a contoarelor se poate face fie pe bază de aprobare de model emisă de către BRML, fie pe bază de MID (Measuring Instruments Directive – 2004/22/CE)- Directiva Europeană aplicabilă echipamentelor de măsurare utilizate în tranzacții comerciale.

În acest context, toate contoarele utilizate de către DEER au fost achiziționate şi apoi instalate având la bază fie aprobarea de model emisă de către BRML, fie certificarea.

Ca urmare a publicării acestor informații eronate, pentru acuratețea datelor, vă solicităm  operarea rectificărilor de rigoare, menite să aducă clarificările necesare, astfel încât imaginea DEER să nu fie prejudiciată în niciun fel.

În continuare, ne manifestăm disponibilitatea pentru clarificarea prealabilă a oricăror informaţii pe care doriți să le faceți publice referitoare la activitatea companiei.

În spiritul transparenței de care a dat dovadă în relația cu reprezentanții mass-media, Distribuție Energie Electrică Romania, parte a grupului Electrica, a răspuns cu promptitudine tuturor solicitărilor de informații, furnizând nu doar răspunsuri clare şi punctuale, ci transmițând permanent și proactiv informații pe orice teme care privesc compania.

De asemenea, vă reamintim că Societatea Energetică Electrica SA este o companie listată la bursele de la Londra și București, iar orice informație eronată diseminată în spațiul public poate avea un impact financiar negativ asupra companiei

1 Comment

  1. Au sărit repede când vine vorba de contoare, nu sar însă când își fură clienții cu bună știință de ani de zile.
    – DEER încă mai au contoare de la AEM montate la prosumatori – contoare ca nu fac compensarea între faze și înregistrează semnificativ în plus și pe consum și pe producție.
    – DEER încă mai folosesc contoare Luna la care consumul înregistrat nu are nici o legătură cu realitatea fiind semnificativ mai mare. Dacă mai ai și un sistem de producție și ai impresia că „le dai energiei gratis”, ajungi la facturi enorme și consum fictiv.
    – DEER încă mai folosesc contoare lTron fără ca acestea să poată fi utilizate legal pe post de contoare de decontare. Dacă ai ghinionul să fii prosumator și să ai un contor din ăsta instalat…ai investid degeaba.

    PS: Atenție pe viitor când îi atingeți la contoare că îi doare, evident nu semnificativ de tare încât să nu își mai fure clienții.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *