Două firme din Constanța au finalizat două parcuri eoliene de 35 MW

Două proiecte de producere a energiei verzi din resurse eoline cu o capacitate instalată de 35 MW au fost finalizate în urma unor investiţii totale de 257 milioane lei, pentru care au primit o finanţare din fondurile europene de aproximativ 110 milioane lei, a anunţat Ministerul Economiei, scrie Money.ro

„Cele două proiecte aparţin firmelor SC Romconstruct Top SRL, cu sediul în Constanţa, cu o valoare totală a proiectului de  circa 177 milioane lei, din care asistenţa financiară nerambursabilă este de circa 70 milioane lei şi SC Ecopower Wind SRL, cu sediul în Constanţa, cu o valoarea totală a proiectului de circa 70,3 milioane lei, din care asistenţa financiară nerambursabilă este de aproximativ 39 milioane lei”, se arată în comunicatul emis luni de Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri (MECMA).

Investiţiile au fost finanţate prin Programul Operaţional Sectorial „Creşterea Competitivităţii Economice”, în cadrul Axei prioritare 4 „Creşterea eficienţei energetice şi a securităţii furnizării, în contextul combaterii schimbărilor climatice”.

Citeşte mai mult pe Money.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *