turbina termo gaz

Două centrale noi pe gaze vor intra în funcţiune în Ardeal în mai puţin de patru ani, dacă Romgaz se ţine de program

Două noi centrale termoelectrice pe gaze, în ciclu combinat, vor fi disponibile în zona Transilvaniei, unde este deficit de generare de energie electrică, prima la anul şi a doua în 2022, potrivit ultimelor declaraţii ale conducerii Romgaz, compania de stat care va construi şi opera centralele. În total, vor fi disponibili circa 800 MW.

Noua centrală a Romgaz de la Iernut va deveni operaţională anul viitor, a reamintit directorul general al Romgaz, Adrian Volintiru, într-un interviu acordat publicaţiei Financial Intelligence, iar noutatea absolută este că şi a doua centrală pe care Romgaz avea în plan să o contruiască are acum şi termen de punere în funcţiune: vara anului 2022.

“În acest moment, proiectul numărul unu este continuarea explorării și identificării resurselor onshore. Al doilea este finalizarea termocentralei pe gaz de la Iernut, iar al treilea este termocentrala de la Mintia. Centrala Iernut este finalizată în proporție de 74%.La Mintia, am făcut formalitățile pentru preluarea unui teren, am adjudecat licitația pentru studiul de prefezabilitate și conceptul. Anul acesta se va încheia acest studiu, iar spre finalul anului, vom organiza licitația de atribuire. Termenul de finalizare ar fi 31 august 2022”, a declarat Volintiru.

Puteţi citi interviul integral al şefului Romgaz, cu informaţii referitoare şi la contextul dificil cauzat de OUG 114 pe Financial Intelligence

Romgaz construieşte deja o centrală nouă, pe gaze, în ciclu combinat, cu o capacitate instalată de 430 MW, investiţie de circa 320 de milioane de euro, despre care se ştie.  Noua centrală este construită de Romelectro, în asociere cu Duro Felguera, şi va fi dată în funcţiune în 2020. Deja un grup al vechii centrale de la Iernut, pe care Romgaz o operează, este oprit programat, în perioada 1 ianuarie-30 iunie, motivul comunicat Transelectrica fiind “lucrări de construcţie la staţia nouă de pompare pentru CCC 430 MW Iernut”

Noua centrală de la Mintia ar urma să fie amplasată în vecinătatea staţiei Transelectrica şi a barajului de pe râul Mureş, care deservesc actuala termocentrală pe huilă de la Mintia.Centrala, care ar urma să funcţioneze cu gaze, tot în ciclu combinat şi să fie legată direct la reţeaua Transgaz, ar urma să aibă o capacitate instalată de cel puţin 400-500 MW . Randamentul net al noii centrale cu ciclu combinat va fi minimum 55%. Durata de operare minimă va fi de 30 de ani.

Mintia este o zonă foarte importantă pentru sistemul energetic românesc, caracterizat printr-un dezechilibru geografic pe partea de generare de energie. În zonă funcţionează termocentralele pe huilă aparţinând Complexului Energetic Hunedoara, Mintia şi Paroşeni, care au o putere instalată totală de 1.225 MW. Complexul este în insolvenţă dar, potrivit chiar Transelectrica, trebuie să funcţioneze partial pentru a nu pune în pericol siguranţa SEN.

În aceste zile de iarnă, când România a importat masiv energie electrică, iar preţurile din piaţă sunt foarte mari, s-a văzut de fapt că aceste două centrale mai mult stau, deşi primesc bani până în anul 2020 pentru a asigura în orice moment, când li se cere, rezervă de cel puţin 400 MW Sistemului Energetic Naţional, la solicitarea dispecerului.

În intervalul orar cu cele mai multe importuri din ziua cu importul maxim de energie al Sistemnului Energetic Naţional din 2019 din cele şase grupuri, funcţiona doar unul, la Mintia, la doar 144 MW. Nu este clar dacă centralele nu puteau produce mai mult sau nu au fost solicitate de dispecer. Puteţi citi mai multe despre acest subiect aici:

Cât ne mai amăgim că iarna carbunele ne ţine becul aprins? Cu importuri în vârf, a produs doar 18% din consum, unele grupuri au mers sub rezerva SEN


There is 1 comment

Add yours

Post a new comment