Doar un sfert dintre cei care au mașină o vor schimba cu una electrică în următorii zece ani – estimare Radu Căprău, Petrom

În ciuda avansului spectaculos al autoturismelor electrice, directorul responsabil de rafinare și marketing al Petrom spune că, în România, doar un sfert din actualul parc de asutomobile personale care au motor termic vor fi schimbare cu mașini electrice în următorii zece ani, din două cauze: rețeaua încă limitată de stații de încărcare și comportamentul consumatorilor.

„În România, astăzi, 97% din autoturisme funcționează cu motorină și benzină. Ne așteptăm la o reducere a ponderii lor cu până la 25% în următorii 10 ani, deoarece numărul mașinilor electrice și hibride va crește. Ceea ce este, probabil, un ritm mai lent decât ne-am aștepta, având în vedere accentul care se pune pe subiectul electromobilității”, a declarant Radu Căprău la o conferință de specialitate organizată recent de S&P Platt’s.

El a explicat de ce vehiculele electrice nu se vor înmulți foarte mult foarte repede, deși numărul lor s-a dublat de la un an la altul.

„Pentru a înțelege mai bine motivul creșterii lente, trebuie să luăm în considerare mai multe elemente, cum ar fi dezvoltarea rețelei de reîncărcare a automobilelor electrice și comportamentul clienților.

Vorbind despre comportamentul clienților, merită menționat faptul că, pe cât clienții sunt dornici să experimenteze să conducă mașini electrice, ei nu sunt neapărat dornici să-și schimbe comportamentul, indiferent dacă se referă la realimentarea sau reîncărcarea mașinii. Realimentarea autovehiculului trebuie să fie rapidă, trebuie să fie ușoară și fără alte probleme. Reîncărcarea unei mașini electrice nu este cu siguranță la fel de rapidă ca cea a unei mașini clasice.

În plus, teama cu privire la distanța dintre stațiile de reîncărcare reprezintă încă un impediment foarte important în adoptarea unei mașini electrice. Fără a avea o rețea de încărcare disponibilă pe scară largă, clienții vor continua să fie reticenți să treacă la mașinile electrice.

Și acest lucru ne aduce la provocările dezvoltării rețelei de reîncărcare. Deocamdată, numărul redus de mașini electrice nu poate construi un business case pozitiv pentru dezvoltarea rețelei. Și nu este doar acest lucru: este posibil ca rețeaua electrică să nu susțină pretutindeni dezvoltarea punctelor de încărcare rapidă și este nevoie de investiții suplimentare.

Astfel, trebuie puse la dispoziție fonduri publice semnificative pentru dezvoltarea rețelei.
O altă soluție pentru dezvoltarea rețelei de reîncărcare este de a dezvolta parteneriate cu companii interesate să investească în proiecte pe termen lung, fie pentru că au accesat deja fonduri publice și acest lucru poate face investițiile să fie viabile economic, fie pentru că aleg să investească în rețeaua de reîncărcare în linie cu propriile politici”, a spus Căprău.

Oficialul companiei petroliere a mai spus că în rețeaua de benzinării pe care o operează vor fi instalate puncte de încărcare a mașinilor electrice.

„Aceasta este de fapt calea pe care OMV Petrom a decis să o abordeze. Ne propunem să dezvoltăm punctele de reîncărcare a automobilelor electrice în cadrul rețelei noastre ca parte a parteneriatelor pe care le-am dezvoltat, precum și atunci când sunt disponibile finanțări publice externe”, a mai spus Căprău.

Petrom este liderul pieței de distribuție a carburanților din România, și operează o rețea de 403 stații sub brandul Petrom și 153 de stații sub brandul OMV.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *