Distrigaz Sud Rețele a investit 530 mil. lei în rețeaua de gaze în anul 2023

Distrigaz Sud Reţele, parte a grupului Engie, a realizat în anul 2023 investiţii totale în reţeaua de distribuţie a gazelor naturale în valoare de 530 milioane de lei, acestea fiind direcţionate prioritar în modernizarea sistemului de distribuţie, prin înlocuirea conductelor din oţel cu cele din polietilenă (cu parametri tehnici superiori şi o durată de viaţă mai mare), şi în extinderea acestuia, prin racordarea de noi clienţi.

Potrivit reprezentanţilor Distrigaz Sud Reţele, compania a alocat, anul trecut, un buget de 290 milioane de lei pentru înlocuirea a 145 km de conducte şi branşamente, a 17.200 posturi de reglare-măsurare şi a 222.000 contoare de gaze naturale, continuând astfel efortul susţinut, din ultimii ani, de modernizare a reţelei de distribuţie.

„Planurile de investiţii anuale ale companiei, coroborate cu achiziţionarea şi utilizarea unor echipamente şi tehnologii de ultimă generaţie pentru derularea activităţii operaţionale, au condus, în decursul a 3 ani, la o reducere semnificativă a cantităţilor de gaze naturale destinate consumului tehnologic, precum şi la diminuarea emisiilor de metan echivalente”, a precizat sursa citată.

Pentru a veni în întâmpinarea solicitărilor clienţilor care au optat pentru racordarea la sistemul de distribuţie a gazelor naturale, compania a mobilizat resurse financiare importante, alocând 240 milioane de lei (reprezentând 45% din bugetul total de investiţii) pentru lucrările de extindere şi racordare aferente. Astfel, pentru cei 69.000 de clienţi noi conectaţi la reţea, au fost puşi în funcţiune 580 de km de conducte şi realizate 17.500 de branşamente noi.

De asemenea, compania a continuat să pună accent pe digitalizarea serviciilor oferite clienţilor săi. Distrigaz Sud Reţele este primul operator de distribuţie a gazelor naturale care a implementat ePortalDGSR, un portal electronic prin intermediul căruia pot fi accesate o serie de funcţionalităţi. Astfel, clienţii pot depune online cererea de racordare la sistemul de distribuţie şi documentele aferente procesului, adăuga locul de consum şi transmite indexul de gaze naturale, accesa informaţii referitoare la data următoarei verificări/revizii a instalaţiei de utilizare a gazelor naturale şi istoricul de consum.

Prin intermediul acestui serviciu digital, în anul 2023, au fost depuse 83% din totalul cererilor de racordare, 93% din totalul cererilor de punere în funcţiune a instalaţiilor de utilizare a gazelor naturale şi 60% din totalul cererilor de avize. De asemenea, prin cea mai nouă funcţionalitate dezvoltată în cadrul portalului au fost depuse 71% din totalul fişelor de verificări/revizii ale instalaţiilor de utilizare gaze naturale, se menţionează într-un comunicat al companiei.

Distrigaz Sud Reţele este lider în distribuţia de gaze naturale în România, cu o expertiză de peste 47 de ani în acest domeniu, având peste două milioane de clienţi, circa 23.300 km reţea şi 2.767 de angajaţi. Distrigaz Sud Reţele operează reţeaua de distribuţie de gaze naturale în 1.358 de localităţi, pe raza a 20 judeţe din sudul şi centrul României: Argeş, Brăila, Braşov, Buzău, Călăraşi, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Gorj, Ialomiţa, Ilfov, Olt, Prahova, Tulcea, Vâlcea, Vrancea, Teleorman şi în Bucureşti.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *