Distribuție Oltenia a primit cinci oferte pentru montarea de panouri fotovoltaice în stațiile de transformare, contract de 11 mil. euro

Distribuție Oltenia (DEO) a primit cinci oferte de la companii și consorții interesate de anunțul companiei de a monta instalații fotovoltaice de până la 6,6 MWp în stațiile sale de transformare.

Mai întâi, iată lista oferanților, potrivit datelor din sistemul electronic de achiziții publice:

  • ELSACO SOLUTIONS
  • ENERGO LINE EQUIPMENT S.R.L.
  • ELECTRO-SERVICE DISTRIBUTIE
  • Asociere : Energobit (Leader),Filiala de Intretinere si Servicii Energetice Electrica Serv
  • Asociere : ADREM INVEST (Leader),SC GLOBALSERV ELIN SRL,ELECTRO METAL CONSTRUCT EMCO,IMSATIE DROBETA,ALM POWER GROUP,IVY GRID,ELECTROCONSTRUCTIA ELCO TIRGU JIU

Potrivit caietului de sarcini al licitației lansate anul trecut, DEO este interesată de un acord cadru pentru “solutia la cheie privind: analiza preliminară, evaluarea cantităților de lucrări și materiale, manopera, proiectarea, achiziția, montajul și punerea în funcțiune a sistemelor fotovoltaice cu montaj la sol cât și pe acoperisul clădirilor”. Valoarea estimată a contractului este de 54,1 milioane de lei.

Valoarea maximă a contractului cadru vizează amplasarea a 5 MW în instalații fotovoltaice pe acoperișurile stațiilor de transformare și ale clădirilor administrative și alți 1,6 MW cu montaj la sol. La aceastea se adaugă și lucrările de reparație ale acoperișurilor, inclusiv cu schimbarea acoperitorii, pemtru maximu 10.000 de metri pătrați.

“Furnizorul se obligă să proiecteze, livreze, să monteze și să pună în funcțiune produsele care fac obiectul acordului cadru /contractului subsecvent în maximum 150 zile de la emiterea ordinului de începere”, mai arată DEO.

Distributie Oltenia asigură distribuția energiei electrice pentru clienții din 7 judete: Arges, Dolj, Gorj, Mehedinti, Olt, Valcea si Teleorman. Deținută anterior de grupul CEZ, este acum controlată de fondul Australian de investiții MIRA și are circa 1,5 milioane de clienți (date 2021).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *