Directorul Hidroelectrica despre facturi: “Nu vor veni 9-10 odată!”

Directorul Hidroelectrica spune că firma va începe să emită în sfârșit facturile restante clienților casnici, dar nu vor fi trimise toate odată, deși compania oferă posibilitatea plății în rate. Ce explicații a dat Bpgdan Badea

„Nu vor veni teancuri de 9-10 facturi. Procesul de facturare pentru perioada anterioară a început la Hidroelectrica, s-a facturat luna aprilie şi am luat decizia ca totuși facturile să nu vină într-un singur calup, ci să vină pe fiecare lună în parte, cu un anumit decalaj. Facem asta pentru a încerca să diminuăm numărul de solicitări de eșalonare pe care le pot face clienții în cazul în care nu pot plăti contravaloarea facturilor”, a spus Bogdan Badea, la Antena 3.

Pentru a veni în întâmpinarea clienților noștri, facturile vor veni cu o anumită periodicitate în fiecare lună, nu o să vină mai multe facturi într-un singur mail. Apoi, va fi un pic mai accelerat procesul de emitere al facturilor, probabil la un interval de o săptămână sau o săptămână şi jumătate, tocmai pentru a încerca să nu aglomerăm foarte mult ghișeele cu cereri de reeșalonare și să venim în sprijinul clienților noștri”, a explicat directorul Hidroelectrica.

Compania are termen de plată a facturilor 45 de zile și oferă clienților posibilitatea de a le plăti eșalonat, potrivit unei informări mai vechi de pe site-ul companiei.

“Dorim să reamintim că termenul de plată a facurilor emise de către Hidroelectrica este unul relaxat, de 45 de zile în cazul clienților casnici, respectiv de 30 de zile în cazul consumatorilor non-casnici, perioade pentru care nu sunt percepute penalități.

Dacă vă aflați în dificultate în ceea ce privește plata facturilor, aveți posibilitatea de a opta pentru eșalonarea sumelor restante, plata urmând a fi făcută în maximum 6 rate lunare, de valori egale. Pe perioada eșalonării vor fi achitate facturile curente, împreună cu ratele rezultate din cererea de eșalonare” arată compania.

Formularul tip pentru cererea de eșalonare este disponibil pentru descărcare în format electronic pe site-ul companiei.

Hidroelectrica are în jur de 500.000 de clienți casnci.

 

11 Comments

  1. Trimiteti.mi o factura sa stiu in ce cont depun banii in fct de indexul pe care il transmit pana se va ajunge la zi cu facturile.Multumesc!

  2. De o lună și ceva tot zic că trimit facturi, din cunoscuții mei nimeni nu a primit, vrăjeală, firma incompetenta până acum, păcat, prețul e bun, principiul de energie regenerabila la fel, chiar și cu probleme la facturare nu stai 8 luni fără să trimiți o factura

  3. Ce-ați pățit domne,de sunteți așa secretoși?Vă trimit emailuri,nu răspundeți, trimiteți odată facturile alea.Chiar nu înțeleg de ce nu le trimiteți,eu în fiecare lună am făcut autoritatea,iar voi,de circa 4 luni,parcă ați fost în concediu,haideți odată cu facturile….

  4. Suntem din octombrie la hidroelectrica nu am primit facturi nu am putut da autocitire neavând facturi cu nr loc de consum (e același de la cez?) Dar îmi cerea un nr de 12 cifre la cez sunt 10 Cum se procedează Așteptăm facturile?

  5. Atenție la emiterea facturilor sa nu le greșiți, căci mi sa întâmplat sa vina luna pe care am plătit-o încă odată.

  6. Atentie! Nu acceptati sa primiti facturi chiar si la o saptamana distanta! Hidroelectrica nu isi respecta contractul.
    ” Factura va fi emisa in luna urmatoare celei de consum, dupa ce se primesc datele de masurare de la operatorul de distributie” deci nu respecta ce a scris in contract.

  7. Clienții de la Hidroelectrica sunt ca niște copii născuți far fără certificat de naștere. Cat timp va mai dura poza la Hidroelectrica ? Sa vedeți procese și debransari .Asa este când trăiești într o tara fără conducatori .

  8. Credeți că străinii care conduc Romania nu au pus ochi pe hidroelectrica? Și-au plantat oameni în companie că în minister știm cine e omul lor. Intenționat se întâmplă toata debandada asta, ei încearca sa scada prețul de vânzare a companiei. Vine austriacul o ia pe preț mic și are profit uriaș dar GHINION acum e scandalul SHENGHEN și toată lumea cu ochii pe ei!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *