Bugetul de venituri cheltuieli al Nuclearelectrica, compania controlată de statul român care operează centrala nucleară de la Ceravodă, prevede o creștere de patru ori și jumătate a sumelor care pot fi primite de directorii companiei drept bonus, comparativ cu sumele din 2019.
În fundamentarea bugetului de venituri si cheltuieli al companiei Nuclearelectrica pentru acest an, apare o cheltuială de 2.667.000 lei în contul „componentei variabile aferente contractului de mandat pentru directori/directorat”. Comparativ cu suma preliminată a fi fost plătită în 2019 (de 598.000 de lei), raportul este de 446%, după cum scrie chiar în fundamentarea bugetului care va fi supus Adunării Generale a Acționarilor la începutul lunii martie.
Nuclearelectrica estimează pentru anul 2020 un profit brut de 649 de milioane de lei, în creştere cu circa 1% faţă de cei 640 de milioane de lei preliminaţi pentru acest an, așadar am întrebat compania cum se justifică o creștere de peste patru ori a componentei variabile a bonusului pentru acest an, în condițiile unei creșteri a profitului de 1%. Este adevărat că și în acest an, Nuclearelectrica este limitată din punct de vedere al profitabilității, pentru că este obligată să vândă până la 2,17 TWh de energie (gosier cam 20% din producția sa uzuală) pe piața reglementată, la 188 de lei/MWh, preț care include un profit reglementat de doar 5%.
Iată integral răspunsul Nuclearelectrica:
„Nivelul bugetat al cheltuielii cu componenta variabilă a indemnizației directorilor cu contract de mandat este un nivel maximal bugetat pentru anul 2020, sub nivelul bugetat pentru anul 2019 de 3.484 mii lei, în anul 2019 incasandu-se efectiv 17% din suma bugetata.
Bugetarea se realizează în mod conservativ, cu luarea în calcul a sumelor maxime, aceeași abordare existând și pentru bugetul anului 2019.
Acordarea valorii maxime a componentei variabile a directorilor depinde de gradul de îndeplinire a indicatorilor de performanță. Acordarea componentei variabile a directorilor se realizează in conformitate cu Hotararea AGA 8/29.07.2019.
Nivelul bugetat pentru anul 2020 al indicatorului de performanță „Profit net” este cu 549% mai mare decât ținta stabilită pentru anul 2020 al acestui indicator prin Planul de administrare care conține componenta de management aprobat prin Decizia CA nr. 33/2019″.
Cine va lua (până la) 550.000 de euro
Cei 2.667.000 de lei, care reprezintă peste jumătate de milion de euro vor fi primiți, dacă suma va fi și acordată la acest nivel, de cei cinci directori ai companiei. Potrivit datelor de pe site-ul propriu, aceștia sunt Cosmin Ghiță (director general), Dan Laurențiu Tudor (director general adjunct), Adrian Gabriel Dumitriu (director financiar), Dan Bîgu (director sucursala CNE Cernavodă) și Sorin Popescu (director interimar sucursala FCN Pitești).
Nuclearelectrica este deținută în proporție de 82,5% de stat, prin Ministerul Energiei. Fondul Proprietatea are 7,47%, iar restul acțiunilor se tranzacționează la Bursa de Valori București.