Dezvoltarea centrelor de date la nivel global, o oportunitate pentru România de a deveni un jucător cheie în regiune

Dezvoltarea centrelor de date la nivel global reprezintă o oportunitate mare pentru România de a deveni un jucător cheie în regiune şi un actor principal în procesul de stabilizare a reţelelor energetice şi de atingere a obiectivelor de utilizare a energiei verzi, sunt de părere specialiştii Eaton, o companie inteligentă de management al energiei, potrivit Agerpres.

În opinia acestora, cu ajutorul soluţiilor moderne de management al energiei, România are un potenţial uriaş de creştere în acest segment.

„Prin definiţie, centrele de date au un rol semnificativ în economia digitală, dar sunt recunoscute şi pentru consumul ridicat de energie. Tendinţa globală este de creştere exponenţială a cererii de energie pentru centrele de date, aceasta urmând a se dubla până în anul 2026, potrivit Agenţiei Internaţionale pentru Energie (IEA). Creşterea vine pe fondul dezvoltării în ritm accelerat a Inteligenţei Artificiale, care vine cu o mulţime de beneficii, dar şi cu un consum considerabil mai mare. De exemplu, o singură interogare a AI consumă de zece ori mai multă energie decât o căutare standard pe Google”, spun aceştia.

În România, evoluţia centrelor de date a fost accelerată în ultimii ani de creşterea nevoilor digitale, iar utilizarea AI adaugă o nouă dimensiune în această ecuaţie. Cererea pentru servicii de cloud, stocare şi procesare de date a crescut semnificativ, determinând dezvoltarea de noi centre de date, în special în marile oraşe precum Bucureşti şi Cluj-Napoca. Cu toate acestea, utilizarea intensă a tehnologiilor AI implică un consum enorm de energie, dat fiind faptul că antrenarea şi rularea modelelor AI necesită capacităţi masive de procesare.

Centrele de date din România au înregistrat o creştere semnificativă a consumului de energie în ultimii ani, reflectând expansiunea sectorului digital şi nevoile tot mai mari ale procesării datelor, inclusiv în domeniul AI. Un exemplu important este ClusterPower din Craiova, care este cel mai mare centru de date din Europa de Sud-Est şi dispune de propria sa sursă de energie, folosind o centrală de trigenerare cu capacitatea de 200 MW.

„În contextul unei creşteri considerabile a întregului sector, este important ca cererea de energie electrică să fie satisfăcută prin generare de energie regenerabilă şi nu prin combustibili fosili intensivi în carbon. În timp ce unele regiuni au făcut progrese impresionante în implementarea energiei regenerabile, altele rămân în urmă, creând disparităţi care subminează obiectivele globale de sustenabilitate. Chiar şi noul obiectiv obligatoriu stabilit de Directiva Energetică a Uniunii Europene de a asigura că cel puţin 42,5% din energie provine din surse regenerabile nu reuşeşte să abordeze cerinţele energetice în creştere rapidă ale erei digitale”, susţine Gabriel Tache, director general Eaton România.

Odată cu dezvoltarea exponenţială a utilizării AI şi extinderea centrelor de date în România, protecţia acestora devine esenţială pentru asigurarea continuităţii operaţiunilor critice. Pe lângă nevoia tot mai mare de energie, fiabilitatea infrastructurii energetice este crucială. În acest context, utilizarea sistemelor UPS (Uninterruptible Power Supply) este necesară pentru a proteja centrele de date împotriva întreruperilor de curent sau fluctuaţiilor de tensiune care ar putea afecta echipamentele şi procesele de calcul extrem de sensibile.

Dar UPS-urile sunt mai mult decât o componentă esenţială pentru asigurarea unei alimentări continue, prevenind pierderi de date, timpi de nefuncţionare sau deteriorarea hardware-ului. Soluţiile moderne de tip UPS au devenit elemente ce răspund nevoilor de eficienţă energetică şi de reducere a costurilor operaţionale. Centrele de date moderne din România încep să integreze tehnologii precum energyAware, oferită de Eaton, care optimizează consumul de energie în funcţie de cererea şi oferta din reţea, se spune în comunicat.

„Tehnologia energyAware permite centrelor de date să devină mai flexibile în gestionarea energiei, ajustând consumul în mod dinamic şi reducând impactul asupra reţelei energetice naţionale. Acest lucru este deosebit de important în contextul în care cererea de energie din sectorul IT continuă să crească, iar infrastructura actuală are nevoie de optimizări pentru a face faţă acestor cerinţe. Spre exemplu, centrele de date din ţări precum Irlanda şi Olanda creează presiune asupra reţelelor locale, ducând la restricţii asupra noilor dezvoltări şi determinând migrarea lor către locaţii mai verzi. Ţările nordice, cum ar fi Islanda, Suedia şi Finlanda, devin astfel destinaţii atractive pentru operaţiuni sustenabile ale centrelor de date datorită accesului la energie regenerabilă abundentă şi condiţiilor climatice favorabile”, mai arată sursa citată.

Cu toate că sunt consumatori majori de energie, centrele de date au potenţialul de a sprijini tranziţia energetică şi de a trece la verde. Ele pot ajuta la stabilizarea reţelei prin tehnologii inovatoare, cum ar fi răspunsul la cerere şi sistemele de stocare a energiei în baterii (BESS). Industria centrelor de date investeşte din ce în ce mai mult în energie verde prin acorduri de achiziţie de energie (PPA) pentru energie regenerabilă, ceea ce ajută la decarbonizarea reţelei prin finanţarea unei părţi semnificative a energiei fără carbon. Acest angajament faţă de energia regenerabilă este crucial, deoarece centrele de date pot conduce o tranziţie mai largă către energie curată, subliniază specialiştii.

„Intervenţia guvernului este esenţială în abordarea acestor provocări. Factorii de decizie politică trebuie să creeze un mediu care să încurajeze adoptarea rapidă a energiei verzi şi să sprijine modernizarea reţelei. Acest lucru include investiţii în modernizări ale infrastructurii, oferirea de stimulente pentru generarea de energie durabilă la faţa locului şi dezvoltarea de politici care să faciliteze integrarea energiei regenerabile în reţea”, adaugă ei.

Eaton este o companie inteligentă de management al energiei, dedicată îmbunătăţirii calităţii vieţii şi protejării mediului pentru oamenii de pretutindeni. Fondată în 1911, Eaton a fost listată la NYSE de aproape un secol. În 2021, compania a avut venituri de 19,6 miliarde dolari, având clienţi în peste 170 de ţări.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *