Preţul gazelor naturale va creşte cu un procent cuprins între 20 şi 22 la sută până la sfârşitul lunii aprilie, a declarat, pentru agenţia naţională de presă Agerpres, deputatul independent Ioan Munteanu.
Parlamentarul susţine că majorarea se va face într-o singură etapă şi este consecinţa faptului că preţul gazelor ar fi fost ţinut forţat la nivelul actual.
”Am informaţii certe că preţul la gazele naturale va creşte într-o singură etapă cu 20 – 22 la sută. Nu se ajungea aici dacă se făceau majorări succesive de câteva procente. Dar aşa, preţul nu mai poate fi menţinut la valoarea actuală’, a spus Ioan Munteanu.
Potrivit acestuia, majorarea preţului la gazele naturale va fi anunţată în luna aprilie, iar noile tarife vor intra în vigoare cel mai probabil începând cu luna mai.
Potrivit ultimelor informaţii, distribuitorii de gaze ar fi solicitat ANRE o majorare a preţurilor, în trei trepte, până în luna septembrie, cu 5%, 7% şi 9%, pentru acoperirea pierderilor.
Recent, directorul E.On România, Frank Hajdinjak, a declarat că a a solicitat ANRE să majoreze preţul gazelor naturale pentru consumatorul final, de la 1 aprilie, dar nu a dat detalii precise asupra nivelului scumpirii. El a opinat însă că va urma o nouă scumpire a gazelor din import, cauzată de nivelul mare al preţului petrolului.