Delgaz Grid a finalizat un proiect cu finanţare europeană, în valoare de 37,2 milioane de lei, prin care au fost modernizate cinci staţii de transformare din judeţul Vaslui.
Potrivit unui comunicat al companiei, lucrările au vizat modernizarea şi integrarea în SCADA a staţiilor Huşi, Stănileşti, Vetrişoaia, Fălciu şi Murgeni, scrie agenția de presă Agerpres.
„Delgaz Grid, companie membră a Grupului E.ON România, finalizează un proiect de investiţii finanţat din fonduri europene prin care staţiile de transformare Huşi, Stănileşti, Vetrişoaia, Fălciu, Murgeni au fost modernizate prin înlocuirea unor echipamente de înaltă şi medie tensiune. De asemenea, au fost create condiţiile necesare pentru integrarea în SCADA (control şi achiziţie de date la distanţă) a celor cinci staţii de transformare. Proiectul a fost cofinanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) prin Programul Operaţional Infrastructura Mare 2014-2020, Axa Prioritară 6: Promovarea energiei curate şi eficienţei energetice în vederea susţinerii unei economii cu emisii scăzute de carbon, Obiectivul specific 6.1: Creşterea producţiei de energie din resurse regenerabile mai puţin exploatate (biomasă,biogaz, geotermal) – distribuţie”, se menţionează în comunicat.
Valoarea totală a proiectului este de 37,2 milioane lei din, care 23 milioane de lei din FEDR, 4 milioane de lei din bugetul naţional şi 10,2 milioane de lei contribuţia Delgaz Grid.
Lucrările s-au derulat în perioada 21.08.2019 – 31.12.2023 şi au avut ca obiectiv principal creşterea siguranţei preluării energiei electrice produse din resurse regenerabile prin reducerea numărului de întreruperi, diminuarea cantităţii de energie electrică nelivrată şi reducerea costurilor de mentenanţă a reţelei de distribuţie.
În acelaşi timp, calitatea serviciului de distribuţie va fi îmbunătăţită pentru peste 40.000 de clienţi care sunt alimentaţi din staţiile incluse în proiect.
„În contextul tranziţiei energetice, reţelele de energie trebuie să devină tot mai inteligente pentru a integra cât mai multă energie din surse regenerabile. Practic, reţelele electrice reprezintă coloana vertebrală a tranziţiei către energia verde”, subliniază reprezentanţii companiei, în comunicat.
Delgaz Grid, ca operator de sisteme de distribuţie, are un rol important de jucat în menţinerea echilibrului viitor în reţele, în special la nivel local. Acest proiect se înscrie în strategia companiei de dezvoltare a unei reţele inteligente care să fie capabile să preia şi să transporte energie din surse multiple şi distribuite pe scară largă, de exemplu, turbine eoliene, sisteme de energie solară concentrată, panouri fotovoltaice.
Delgaz Grid, compania de distribuţie din cadrul Grupului german E.ON, operează o reţea de gaze naturale de 25.800 km în 20 de judeţe din partea de nord şi de vest a României (Cluj, Bistriţa-Năsăud, Maramureş, Satu Mare, Sălaj, Timiş, Arad, Bihor, Caraş-Severin, Hunedoara, Mureş, Sibiu, Alba, Harghita, Iaşi, Botoşani, Vaslui, Suceava, Neamţ şi Bacău) şi o reţea de electricitate de peste 81.500 km în şase judeţe din Moldova: Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava şi Vaslui.