De la anul, se pot exporta gaze românești prin gazoductul transbalcanic

Una dintre cele trei conducte de transport al gazelor din gazoductul Transbalcanic, cel care traversează Dobrogea de la nord la sud, și prin care Gazprom alimenta Balcanii, va putea fi folosită de la 1 ianuarie  și pentru a se exporta gaze.

ANRE are în dezbatere publică un proiect de modificare a metodologei de rezervare a capacității de transport pentru activitatea de prestare a serviciilor de transport al gazelor naturale prin punctele situate pe conducta de transport de gaze naturale Isaccea 1-Negru Vodă 1.

Acesta creează cadrul prin care se vor putea face rezervări de capacitate inclusiv pentru a se transporta, spre Bulgaria, prin conducta Tranzit 1 (T1), gaze din sistemul românesc de transport, deci inclusiv gaze extrase din România.

“Începând cu data de 31.12.2020, SNTGN TRANSGAZ SA va finaliza faza a II a a proiectului de conectare a conductei de transport T1 Isaccea1 – Negru Vodă1 cu sistemul național de transport (SNT). Începând cu acea dată, SNTGN TRANSGAZ SA va putea injecta gaze naturale din SNT în conducta T1. Totodată, prin finalizarea acestui proiect, SNTGN TRANSGAZ SA va respecta obligația asumată în fața Comisiei Europene de a oferi în punctul de interconectare Negru Vodă 1, pe direcția de ieșire, capacitate fermă de 2,2 miliarde mc/an, cu acces la PVT”, se arată în nota de fundamentare.

Iar regulamentul de rezervare a capacității se va modifica în mod corespunzător. Iată schimbările:

“În punctul de interconectare Isaccea 1, pe direcția ieșire, utilizatorul rețelei poate rezerva capacitate fermă/întreruptibilă, fără acces la PVT, numai dacă, în punctul de interconectare Negru Vodă 1, pe direcția intrare, rezervă o capacitate cel puțin egală cu cea solicitată în punctul de interconectare Isaccea 1.

În punctul de interconectare Negru Vodă 1, pe direcția ieșire, utilizatorul rețelei poate rezerva capacitate fermă/ întreruptibilă, fără acces la PVT, numai dacă, în punctul de interconectare Isaccea 1, pe direcția intrare, rezervă o capacitate cel puțin egală cu cea solicitată în punctul de interconectare Negru Vodă 1.”

În punctul de interconectare Negru Vodă 1, pe direcția ieșire, utilizatorul rețelei poate rezerva capacitate fermă/întreruptibilă, cu acces la PVT, luând în considerare capacitatea de transport care poate fi asigurată de OTS la conectarea conductei de transport Isaccea 1 – Negru Vodă 1 cu SNT”.

Dobrogea este traversată, de la nord la sud, de gazoductul Transbalcanic, un sistem de trei conducte de tranzit prin care Gazprom transporta gazele necesare Europei de Sud-Est. Din cele trei conducte, una este liberă pentru a fi rezervată și folosită de oricine vrea să aducă gaze (cea dintre Isaccea 1 și Negru Vodă 1, despre care este vorba în anunțul Transgaz), a doua urmează să primească acest statut în acest an, iar a treia este încă rezervată exclusiv de Gazprom.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *