În sfârşit, un politician dezvăluie care a fost mecanismul în urma căruia a fost nevoie de plafonarea preţurilor la gaze, mecanism cunoscut de piaţă dar amintit doar în discuţii informale.
Deputatul PNL Virgil Popescu a devoalat, într-un interviu pentru publicaţia Financial Intelligence cum a funcţionat piaţa de gaze în 2018 şi cum s-a ajuns la situaţia în care statul să plafoneze timp de trei ani preţurile de producţie.
Raţionamentul, cunoscut în piaţă, este simplu. Cei doi producători au vândut gazele către cei doi mari furnizori, la preţuri “normale” (am folosit deliberat o sintagmă folosită de premierul Dăncilă) înainte de debutul sezonului rece. Însă, cum nu exista obligaţia de a vinde preponderent gazele naturale din producţia internă către populaţie, furnizorii au contractat cantităţile pentru clienţii lor comerciali, din motive evidente de profitabilitate. Când s-a apropiat iarna, şi a trebuit să se asigure înmagazinarea şi consumul curent al casnicilor pentru sezonul rece, nu au mai avut suficient gaz pentru asta, producătorii nu au mai avut prea mult să le vândă (le vânduseră deja) şi, cum cei doi mari furnizori au văzut că sunt din ce in ce mai aproape de opţiunea gazului din import (mult mai scump), au anunţat ANRE că va urma o creştere iminentă a costurilor de achiziţie cu gazul din import. Care, ulterior, trebuia recunoscută, deci trecută în facturile casnicilor. Reacţia autorităţilor a fost plafonarea preţutilor la producători.
Iată fragmentul din interviu:
„Reporter: Niculae Havrileţ, consilier al ministrului Energiei, a susţinut recent că furnizorii de gaze EON şi Engie sunt marii câştigători ai OUG 114, în cazul apariţiei pieţei reglementate. Cum comentaţi această afirmaţie?
Virgil Popescu: Eu am avut curiozitatea să studiez evoluția prețului gazelor naturale la producători pe anul 2018. Aştept şi răspunsul oficial de la ANRE şi am remarcat unele deviaţii.
Am constatat că preţul mediu de vânzare al OMV Petrom este de 77 lei/MWh, iar al Romgaz de 80 de lei/MWh.
De la 77-80 de lei/MWh (preţ de producător) până la 100 -120 de lei/MWh, cu cât vând cei doi mari furnizori EON şi ENGIE către clienţii finali, e mare diferenţă.
Studiind comportamentul furnizorilor EON şi Engie tind să îi dau dreptate domnului Havrileț. Şi voi explica mai jos de ce.
EON şi Engie au cumpărat, iniţial, anual, pachete foarte mari de gaze de la producători cu preţul apropiat de cel mediu şi au vândut acea cantitate de gaze către clienţii industriali, obţinând profituri foarte bune. Poate nu au vândut cu 120 de lei/MWh, dar sigur cu 100 lei/MWh au vândut. Chiar ştiu un client industrial din Drobeta Turnu Severin care a cumpărat cu 111 lei/MWh de la unul dintre cei doi.
În momentul în care se apropia iarna şi cei doi mari furnizori EON şi ENGIE aveau nevoie de gaz pentru populație, evident că gazul românesc nu mai era disponibil şi atunci luau gaze mai scumpe din import şi veneau la ANRE ca să ceară recunoaşterea tarifului de achiziţie a gazelor. Şi,evident că ANRE le-a recunoscut pentru că nu avea încotro.
Dar nimeni nu s-a întrebat de ce aceşti furnizorii nu au grijă, ca din producția cumpărată de la producătorii români, la prețuri rezonabile, să aloce o cantitate și pentru consumatorii casnici.
Vorbim de o speculaţie făcută, nu doar în 2018, ci de-a lungul unei perioade mai mari de timp, de către aceşti furnizori care profită de nişte lacune legislative, de reglementare, ale ANRE, pentru că nu ar fi trebuit să-i lase să ajungă să cumpere gaze scumpe din import pentru populaţie.
Cred că trebuie adaptată legislaţia secundară a ANRE astfel încât să existe pachete de gaze de la producătorii interni către populaţie. Cred, de asemenea, că producătorii nu ar trebui să mai vândă pachete mari de gaze la care se califica doar marii furnizori si marile consumatori, ci ar trebui ca mai mulţi funizori şi clienţi industriali să aibă acces la gaze direct de la producător. Nu e normal să vină marii furnizori si marii consumatori şi să cumpere aproape întreaga cantitate de gaze in detrimentul populatiei.
E clar că, după OUG 114, EON şi ENGIE vor cumpăra gaze cu 68 de lei/MWh – preţ plafonat – şi le vor vinde cu preţurile de pe piaţă – 110-120 lei/MWh. Marja s-a mărit, iar profitul rămâne la aceiaşi furnizori – EON și ENGIE, care au cea mai mare cotă de piaţă.
În plus, dacă avem preţ reglementat, se introduce din nou în calcul baza activelor reglementate şi automat o să mai câştige şi de acolo 5,5%, aplicat la o sumă de circa 50 milioane de euro, conform contractelor de privatizare, pentru că nu mai avem preţ liber, ci regementat. Deci vă întreb cine câștigă și cine pierde? Pierd producătorii români de gaze și câștigă multinaționalele. Cum este asta, domnule Dragnea? Cum este asta, domnule Vâlcov? Sunteți mândri că sunteți români?
În plus, cei doi producători vor avea de plătit către statul român redevenţa la preţul de referinţă de peste 100 lei/MWh, cotaţie legată de Baumgarten Austria, în condițiile în care statul român nu îi lasă să vândă mai sus de 68 lei/MWh în România.
Şi atunci stau şi mă întreb ce stat suntem noi dacă distrugem cu bună știință producătorii români”
Puteţi citi integral interviul din Financial Intelligence AICI
Dincolo de argumentele politicianiste, E.On şi Engie nu au făcut de fapt decât să se adapteze unui cadru de reglementare stabilit de ANRE, alimentând tot clienţi români, dar pe piaţa concurenţială, pentru că reglementarea le permitea asta. În plus, este cunoscută situaţia în care ANRE recunoaşte cu multă întârziere costurile de achiziţie ale gazelor, şi, până la a fi trecute în facturi, cele două companii îşi asigură cash-flowul din propriile resurse: piaţa a fost liberalizată la achiziţie, dar plafonată, prin preţ, la vânzarea către casnici. Cei doi furnizori au preferat să “joace” aşadar mai mult pentru cilenţii lor mari comerciali, nu cu prioritate pentru casnici, în condiţiile în care nu aveau obligaţii în acest sens. Iar când au văzut că nu mai este suficient gaz românesc mai ieftin (nu trebuie să uităm că mai ales Petrom a folosit mare parte din gaz pentru centrala electrică de la Brazi, care a ajutat mult SEN în perioada de iarnă, când importurile au fost aproape de maximumul tehnic posibil) nu aveau decât varianta importului, dar la un preţ mai mare. Şi au anunţat asta la ANRE şi la Guvern, explicând că nu mai au decât opţiunea gazului mai scump, care urma ulterior să fie plătit de casnici, prin facturi.
Citeşte şi:
EXCLUSIV Scrisoarea ministrului Energiei, Anton Anton, către UE, în care arată de ce a dat Guvernul OUG 114. Pentru cine a fost elaborată de fapt Ordonanţa
Ce a înţeles Guvernul? A plafonat timp de trei ani preţul de producţie, dar pentru toate categoriile de consumatori, şi a stabilit că populaţia va avea acces prioritar la gazele româneşti.
