mn

Daniel Constantin: Amplasarea de panouri fotovoltaice nu va mai fi permisă pe terenurile arabile

Legislaţia va fi modificată astfel încât nu va mai fi permisă amplasarea de panouri fotovoltaice pe terenurile agricole, a declarat, luni, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, citat de agerpres.

„Nu am o dimensiune în momentul de faţă, care sunt suprafeţele agricole care au fost afectate de acest lucru, dar o să vă spun că legislaţia este în curs de modificare. Este o chestiune de zile până când se va modifica legislaţia iar pe terenurile arabile nu va mai fi permisă amplasarea de panouri fotovoltaice”, a spus Daniel Constantin într-o conferinţă organizată după seminarul cu tema ‘Viitoarea Politică Agricolă Comună: oportunităţi şi priorităţi pentru România’.

Interzicerea montării de panouri solare pe terenurile agricole ar putea fi una dintre măsurile incluse în Ordonanţa de Urgenţă privind modificarea şi completarea Legii 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile, arăta, la sfârşitul lunii aprilie, ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niţă (unul dintre cei trei miniştri stupizi şi posibil corupţi pe care şeful lor ar trebui să-i dea afară înainte de-a demisiona el însuşi)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.