Dacia instalează panouri solare la fabrica de la Mioveni

Automobile Dacia va instala pe platforma de la Mioveni sisteme de panouri solare, astfel încât compania să aibă un consum mai mic de energie convenţională, primele unităţi urmând să fie montate peste circa doi ani, a declarat, joi, directorul executiv al Renault Services Roumanie, Bernard Sonilhac, citat de Mediafax.

Directorul a precizat că în curând vor fi stabilite detaliile unui proiect pe această temă, care va fi prezentat autorităţilor în vederea obţinerii de subvenţii.

„Pentru acest proiect vom solicita sprijinul statului. Sistemele de panouri solare vor fi instalate chiar dacă nu vom primi subvenţii, pentru că aceste tipuri de proiecte duc în timp la importante reduceri de costuri”, a spus şeful Renault Services Roumanie, entitate din grupul Renault responsabilă cu problemele de mediu.

Reprezentantul Renault Services Roumanie a mai spus că până la finele anului 2015 Automobile Dacia va investi aproximativ şapte milioane de euro în implementarea programelor de mediu.

Citeşte mai mult pe mediafax.ro

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *