Cum și ce taxă de solidaritate vor plăti companiile din petrol, gaze și cărbune – proiect

Comisia Europeană va impune tuturor companiilor din sectorul energiei din surse fosile de pe continent să plătească o taxă de solidaritate aplicată la profiturile excepționale obținute ca urmare a creșterii prețurilor, potrivit ultimului draft de regulament al Executivului european, consultat de noi.

Contribuția de solidaritate a companiilor din sectorul de petrol și gaze, inclusiv rafinării, și a celor din sectorul cărbunelui se va aplica pentru firmele care, în anul fiscal 2022, au realizat un profit cu cel puțin 20% mai mare decât media profiturilor taxabile din ultimii trei ani, potrivit propunerii de regulament a Comisiei.

Baza de calcul a mediei nu ar ține cont de pierderea dintr-un an sau mai mulți din cei trei, anteriori, rezultatul de atunci fiind trecut cu zero (nu se face calcul pe net profit/pierdere) din ce se înțelege din propunere.

Contribuția de solidaritate care va trebui plătită de firmele aflate în situația de mai sus va fi de cel puțin 33% aplicată pe diferența dintre profitul din acest an și media profiturilor din cei trei ani precedenți.

Această taxă va fi percepută o singură dată, doar acum, pentru profiturile realizate în anul 2022, potrivit proiectului de regulament al Comisiei.

1 Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *