În contextul schimbărilor legislative numeroase, intervenite la intervale scurte de timp, citirea facturii la energie electrică sau gaze naturale poate fi o provocare.
Consumatorii casnici din toată țara ai Enel Energie și Enel Energie Muntenia trebuie să știe, înainte de toate, că beneficiază, conform criteriilor de eligibilitate, de noile prevederi referitoare la plafonarea prețurilor finale facturate la energie electrică și gaze naturale, cu aplicabilitate de la 1 septembrie 2022, conform Ordonanței de Urgență nr. 119/2022 (OUG 119/2022). Chiar dacă, în spațiul public, se discută în prezent modificarea diverselor măsuri pentru protejarea consumatorilor finali de energie, prevederile OUG 119/2022 sunt cele pe baza cărora furnizorii Enel facturează în prezent consumul de energie realizat începând cu luna septembrie 2022.
Cum se calculează prețul de pe factura de energie electrică?
OUG 119/2022 prevede două trepte de consum, în funcție de care se definesc categoriile de plafonare, pe baza consumului mediu lunar realizat la locul de consum în anul 2021.
Categoria 1: consumul mediu lunar/loc de consum realizat în anul 2021 a fost între 0-100 kWh inclusiv. În acest caz, consumatorii casnici beneficiază de o plafonare a prețului final facturat la energia electrică de maximum 0,68 lei/kWh, cu TVA inclus.
Categoria 2: consumul mediu lunar/loc de consum realizat în anul 2021 s-a situat între 100,01 – 300 kwh. În acest caz, pentru un consum lunar care este de maximum 255 kWh, se plătește prețul final plafonat de maximum 0,8 lei lei/kWh, cu TVA inclus, iar consumul care depaseste 255 kWh se facturează fie la prețul din contractul de furnizare al fiecărui consumator, fie ca sumă dintre componenta de achiziție a energiei, componenta de furnizare și tarifele reglementate (se aplică prețul cel mai mic dintre cele două, deci cel mai avantajos pentru consumatorul final de energie).
Prețul final facturat prevăzut pentru categoriile de mai sus se aplică și în cazul locurilor de consum ale clienților casnici racordate începând cu data de 1 ianuarie 2022 sau pentru clienții casnici care nu au istoric în anul 2021 la furnizor, prin raportare la consumul lunar realizat.
Cum afli care este consumul tău mediu lunar din 2021?
Clienții Enel Energie și Enel Energie Muntenia găsesc această informație chiar pe factura lor, în pagina 3.
Cum se calculează prețul de pe factura de gaze naturale?
La fel ca în cazul consumului de energie electrică, și pentru facturarea consumului de gaze naturale al consumatorilor casnici în luna septembrie se aplică prevederile OUG 119/2022. La gaze naturale, indiferent de consumul realizat în perioada de facturare, se va factura un preț final de maximum 0,31 lei/kWh, cu TVA inclus.
Cum se aplică schema de sprijin pe facturile ce includ perioade de consum mai lungi?
Schemele de sprijin, printre care și plafonarea, se calculează pe fiecare perioadă de facturare conform contractului în vigoare. Așadar, în cazul unei facturi de regularizare, de exemplu, care ar acoperi o perioadă de consum mai lungă decât perioada de facturare, în care au fost aplicabile două sau mai multe tipuri de scheme de sprijin, consumatorul care îndeplinește criteriile de eligibilitate beneficiază de prevederile acestora pentru fiecare perioadă de facturare în parte, la prețul pe care l-a avut în contractul de furnizare la data respectivă nu la prețul din contractul de furnizare în vigoare la data emiterii facturii de regularizare.
Care sunt tipurile de citiri pe baza cărora furnizorul facturează o anumită cantitate de energie consumată într-o lună?
Pentru emiterea unei facturi de energie electrică, furnizorul are la dispoziție mai multe opțiuni, conform legislației. Aceste opțiuni sunt, în ordinea priorităților acestora:
- Citirea de către operatorul de distribuție (regularizarea)
- Autocitirea (indexul transmis de către client)
- Convenția de consum (agreată cu clientul)
- Estimarea operatorului de distribuție
Precizări generale privind regularizările:
- factura de tip regularizare se emite numai pentru consumul real de energie electrică, înregistrat într-un anumit interval de timp;
- consumul de energie electrică din factura de regularizare se calculează în baza indexului citit/transmis de către client (autocitiri) și/sau de către reprezentanții operatorului de distribuție, sau prin telecitire, pentru contoarele inteligente care au această capabilitate tehnică.
Cum să faci să nu ai diferențe între consumul facturat în fiecare lună/perioadă de facturare și regularizare?
Pentru a evita diferențele dintre consumurile efectiv realizate și cele estimate în lipsa indexurilor citite, consumatorii casnici pot transmite indexul în perioada alocată. Această perioadă este menționată pentru fiecare client Enel Energie sau Enel Energie Muntenia pe factura de piață concurențială, în pagina 3. În acest mod, se vor putea emite facturi care să reflecte consumul real al fiecărui consumator.
Este la fel de important să fie permis accesul la contor reprezentanților operatorilor de distribuție, acolo unde aparatul de măsură se află în incinta locului de consum.
Cum poți verifica valorile facturate?
Pentru a verifica valorile incluse pe factură, clienții furnizorilor Enel pot citi informațiile pe pagina 3 a acesteia, având informații despre perioada facturată, cantitatea consumată, preț, consumul mediu lunar din 2021 și altele.
Cum poți contacta furnizorii Enel?
Clienții au la dispoziție un întreg ecosistem digital de interacțiune, menit să îi însoțească pe tot parcursul experienței alături de companiile Enel. Astfel, clienții pot primi factura electronică la energie electrică sau gaze naturale, imediat ce a fost emisă: în aplicația MyEnel (care poate fi activată cu ușurință fie online, pe my.enel.ro, fie prin descărcarea pe telefonul mobil din App Store, Google Play și direct pe telefoanele Huawei), pe mail sau prin SMS, sau pot opta pentru descărcarea copiei facturii de aici.
În MyEnel, clienții pot și plăti facturile, își pot înregistra indexul sau verifica balanța de plată, alături de alte funcționalități utile. În plus, au acces și la un asistent virtual care, în acest moment, oferă suport pentru șase tipuri de operațiuni de tip self-care ce vin în întâmpinarea celor mai frecvente solicitări: soldul la zi, confirmarea unei plăți, neprimirea facturii, activarea facturii electronice, modalitatea de obținere a unei copii a facturii, adeverința de sold zero.
Toate modalitățile de contact ale furnizorilor Enel pot fi găsite aici.
Material susținut de Enel