Cum să scăpați de plata energiei reactive generată de centrala fotovoltaică? O soluție rapidă și cu impact pentru proprietarii de parcuri fotovoltaice și prosumatori (P)

Atât la nivel personal, cât și în business, ne preocupă tot mai mult prețul energiei, chiar și în condițiile actuale în care acest preț este plafonat și compensat. Astfel, instalarea de panouri fotovoltaice pentru autoconsum sau dezvoltarea de parcuri fotovoltaice a devenit o soluție aproape „la modă”, dar necesară în prezent pentru a menține costurile energetice la un nivel rezonabil și pentru a susține eforturile de decarbonizare.

Centralele fotovoltaice sunt racordate la rețeaua electrică de distribuție prin intermediul transformatoarelor și a racordurilor în general prin cabluri de medie tensiune.

În momentul în care centrala fotovoltaică nu produce energie electrică din diferite motive (de exemplu, pe timpul nopții), transformatorul, respectiv conductoarele active rămân sub tensiune și, de la caz la caz, centrala electrică absoarbe sau cedează energie reactivă.

Această energie reactivă vă este facturată de către furnizorul dumneavoastră de energie.

Cum putem afla dacă plătim energie reactivă?

Simplu, uitându-ne în factura de energie dacă apare și cât reprezintă suma de plată pentru aceasta. S-ar putea să aveți surpriza ca această sumă de plată să fie consistentă, reprezentând de la câteva sute de lei lunar, până la chiar mii sau zeci de mii de lei lunar.

Vestea bună este că acești bani pot fi rapid economisiți, adică plata energiei reactive poate fi imediat stopată prin instalarea de baterii de compensare a energiei reactive inductivă sau capacitivă. Soluția este demult maturizată la nivel tehnic, se dimensionează ușor și se pune în practică repede, astfel încât la următoarea factură de energie să evitați plăți inutile.

Este mijlocul prin care păstrați bani din factura de energie ușor și în controlul dumneavoastră.

Aruncați o privire pe ultimele facturi de energie și dacă energia reactivă de plată contează, haideți să rezolvăm problema repede, dar și durabil.

De asemenea, consumatorii sau mai nou prosumatorii operatori economici, compensând energia reactivă, beneficiază și de alte avantaje: reducerea pierderilor de energie activă în linii și transformare, îmbunătățirea nivelul de tensiune, protejarea de armonici a consumatorilor sensibili, flexibilitatea surselor locale regenerabile să genereze atât pentru autoconsum, cât și excedentul în rețea fără investiții suplimentare.

Dacă dețineți o centrală  fotovoltaică pentru autoconsum sau un parc fotovoltaic cu injecție în SEN, vă stăm la dispoziție pentru compensarea energiei reactive din cabluri și transformatoare, ca să evitați să plătiți bani noaptea când nu se produce energie. Colaborând cu Servelect, o companie de inginerie și servicii energetice cu experiență în implementarea unor astfel de soluții, rezultatele sunt imediate, vizibile în factura de energie și cu o perioadă de amortizare scurtă. Servelect a realizat peste 1000 de astfel de instalații în toată țara, inclusiv pentru parcuri fotovoltaice și eoliene. Aflați ce economii de bani am obținut pentru unul dintre cele mai mari parcuri fotovoltaice din România în urma implementării unui proiect de compensare a energiei reactive: Studiu de caz.

Factura dumneavoastră de energie are deja soluții în ea. Scăpați de energia reactivă.

Energy is money, we save both! Servelect

 

1 Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *