Cum poate fi predată responsabilitatea față de mediu în școlile din România

România este încă deficitară la capitolul educației de masă cu privire la problemele de mediu, sustenabilitate și impactul comportamentului personal asupra climei. Copiii de astăzi sunt decidenții de mâine, așa că educația lor trebuie să includă și responsabilitatea față de mediu, inclusiv gestionarea cât mai eficientă a resurselor planetei, se arată într-un articol marca „România Eficientă”, pe care îl puteți citi mai jos

Deși nu figurează în orar, iar profesorii nu o predau încă, eficiența energetică ar fi cu siguranță o materie îndrăgită de elevi. O primă lecție ar fi importanța gesturilor mici prin care să nu risipim energia. Așa că iată câteva sfaturi, pregătite de echipa România Eficientă, pe care merită să  ni le amintim și să le respectăm indiferent de vârstă:

Comisia Europeană invită școlile la un concurs pe tema eficienței energetice

Încurajăm școlile din România să participe la concursul „Film4Energy Challenge” lansat de Comisia Europeană (CE), ce se va desfășura în perioada 1 octombrie 2021-15 februarie 2022. În ce constă acest concurs? Elevii cu vârste între 12 și 15 ani din toate țările UE sunt invitați să creeze un videoclip despre cum pot economisi energie în viața de zi cu zi, învățându-și rudele, prietenii, vecinii și întreaga lume despre beneficiile eficienței energetice și încurajând utilizarea de alternative eficiente din punct de vedere energetic pentru încălzire, răcire, transport și alte activități de zi cu zi.

„Tinerii au puterea de a inspira comunitățile din care fac parte să reducă consumul de energie și pot promova cu succes beneficiile de mediu și economice ale reducerii consumului de energie în întreaga UE”, arată Comisia Europeană.

Regulamentul concursului și termenii și condițiile sunt disponibile în toate limbile UE, cu excepția limbilor malteză și irlandeză. Detalii, AICI.

Suntem convinși că tinerii pot aduce o schimbare de mentalitate și atitudine în privința eficienței energetice, iar educația din școli este esențială în acest proces.

„Prin proiectul România Eficientă, ne-am propus să contribuim la această misiune de schimbare a mentalității cu privire la combaterea risipei de resurse. Facem acest lucru prin campaniile de educare și de creștere a gradului de conștientizare destinate publicului larg, o atenție deosebită fiind acordată elevilor și studenților”, declară Radu Dudău, director Energy Policy Group și coordonator al proiectului România Eficientă.

  • Puteți afla detalii despre campaniile noastre de educare despre eficiență energetică în rândul tinerilor AICI.

„Este nevoie de un sat întreg ca să crești un copil!”

Un proverb african spune: „Este nevoie de un sat întreg pentru a creşte un copil!”, vorbind de fapt despre importanța comunității în educația copiilor. E nevoie de schimbarea paradigmei privind eficiența energetică în rândul tuturor celor care formează comunitatea școlară: profesori, elevi, părinți, administratori, personal tehnic (de curățenie, de pază, de transport al elevilor etc.), voluntari, vizitatori, furnizori și chiar vecini.

Aceștia îi pot învăța despre durabilitate pe copii, cooptându-i în acțiuni practice prin care să își facă propria școală mai „verde”, mai eficientă energetic, mai sănătoasă și plăcută pentru învățare.

În România, unul dintre cele mai cunoscute modele de succes este cel derulat în acest an la Școala Gimnazială Ciugud (jud. Alba), prima școală smart din mediul rural din România. În parteneriat cu o companie americană, administrația locală a montat o stație electronică de reciclare în curtea școlii. Stația a fost personalizată sub forma unui roboțel denumit „Verzulică – roboțelul reciclator”, iar copiii au fost provocați, până la sfârșitul vacanței de vară, să recicleze cât mai multe ambalaje și să colecteze cât mai multe monede virtuale – CIUGUbani. La începutul noului an școlar, monedele virtuale colectate urmau să fie convertite în bani reali, pe care copiii îi vor putea folosi pentru a finanța mici proiecte și activități educaționale sau extrașcolare.

Explicație foto: Stația de reciclare „Verzulică” (sursa foto: Primăria Ciugud, Facebook)

Un alt model pentru educație de mediu, de această dată din Grecia, poate fi proiectul „Greening our schools”, care a avut scopul de a crește gradul de conștientizare în privința problemelor de mediu și de a-i inspira pe elevi să acționeze pentru a-și face școala și comunitatea mai „verzi”. Iată ce a inclus:

  • Organizarea unei zile de curățenie, într-o sâmbătă, cu implicarea elevilor;
  • Organizarea unui webinar cu elevii, în care au avut ocazia de a discuta cu un specialist în bioeconomie despre plasticul pe care l-au găsit în timpul zilei de curățenie și despre modurile în care acesta poate fi reciclat.
  • De asemenea, elevii au prezentat propriile proiecte și idei pentru o școală mai „verde”.

Școlile pot fi „laboratoare” practice de studiu al eficienței energetice

Prin inițiativa UE „Valul de renovare” a clădirilor, fondurile europene destinate lucrărilor de renovare energetică a clădirilor din România vor fi uriașe. Acestea pot fi utilizate inteligent, cu viziune pe termen lung, dacă începem cu școlile. Renovând școlile din România, oportunitatea de învățare pentru cei mici este imensă: nu doar că elevii și profesorii vor studia într-un mediu mai sănătos și favorabil creșterii performanței școlare, ci școala va deveni un „atelier” practic în sine despre beneficiile uriașe ale eficienței energetice și sustenabilității.

În plus, școlile sunt ca niște „faruri” pentru opinia publică, deoarece atrag multă atenție, așa că renovarea energetică a acestora va contribui la creșterea gradului de conștientizare în societate privind importanța eficienței energetice.

CITEȘTE ȘI:

Clădiri sănătoase, elevi sănătoși. De ce e nevoie de un „val de renovare” a școlilor din România

“Risipa de energie este o problemă extrem de gravă”

Despre România Eficientă:

România Eficientă este un proiect privat, de interes public național, derulat de Energy Policy Group (EPG), în parteneriat și cu finanțarea OMV Petrom. Proiectul a demarat în vara anului 2019 și constă în derularea unui program național de promovare a eficienței energetice, până în anul 2022. România Eficientă își propune să sprijine atingerea țintelor României pentru 2030 în privința reducerii emisiilor de carbon și a creșterii eficienței energetice, atât prin campanii de informare și educare, cât și prin realizarea unor proiecte concrete de renovare majoră în școli publice din diferite regiuni ale țării. Mai multe detalii găsiți pe site-ul romania-eficienta.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *