
Grupul Electrica a emis azi dimineață un comunicat de presă în care explică de ce în situațiile financiare pentru 2024 apare o valoare foarte mare a energiei livrate dar care nu a fost încă facturată.
Electrica, una dintre cele mai mari companii de furnizare din România arată că în raportul cu rezultatele aferente anului trecut apar creanțe foarte mari pentru că firma a fost obligată să storneze facturi ca urmare a modificărilor de lege, ceea ce a necesitat timp suplimentar și, în plus, au fost și efecte ale atacului informatic din toamnă.
“Valoarea ridicata a creantelor nefacturate, respectiv 2,85 miliarde RON la 31 decembrie 2024, a fost influentata major de modificarile legislative generate de aplicarea OUG nr. 312/2024, care a impus stornarea si reemiterea facturilor emise cu tariful aferent contributiei la Contractele pentru Diferenta (CfD). Acest context a necesitat adaptari tehnice complexe in sistemele informatice ale companiei si a generat intarzieri temporare in procesul de facturare.
Totodata, impactul cumulativ al schimbarilor legislative succesive – incepand cu OUG nr. 118/2021 si continuand cu numeroase acte normative subsecvente – a impus ajustari recurente in sistemul informatic de gestionare a clientilor, proces care a afectat ritmul normal al facturarii. În aceste conditii, Electrica Furnizare a prioritizat corecta implementare a prevederilor legale si emiterea de facturi conforme catre clienti.
Un alt element care a influentat procesul de inchidere a situatiilor financiare a fost atacul cibernetic suferit de Grupul Electrica la data de 9 decembrie 2024. Desi infrastructura critica nu a fost afectata, masurile de securitate implementate si revalidarea machetelor de calcul au necesitat resurse si timp suplimentar”, arată compania.
Electrica spune că jumătate din suma care apare drept creanță nefacturată a fost deja facturată până la momentul publicării rezultatelor financiare, săptămâna trecută.
“Precizam ca, din volumul total de energie electrica inregistrat in contul creantelor nefacturate (2,2 TWh), peste jumatate fusese deja facturat pana la data publicarii situatiilor financiare. De asemenea, compania nu se confrunta cu dificultati de colectare sau cu un nivel semnificativ de creante neperformante, aspect ce ofera o perspectiva favorabila privind incasarea sumelor restante in cursul anului 2025
De la momentul demararii schemei de sprijin din noiembrie 2021 pana in prezent, Electrica Furnizare a incasat subventii de la Ministerul Energiei si ANPIS in valoare de 5,7 mld RON din total de 6,8 mld RON cereri depuse la ANRE”, a mai spus Electrica.
Compania a emis acest comunicat ca urmare a faptului că a auditorul Deloitte a emis o opinie cu rezerve asupra situațiilor financiare consolidate pentru 2024. “Rezerva exprimata de auditor se refera la imposibilitatea testarii, pana la data publicarii situatiilor financiare, a unei sume de 979,5 milioane RON – reprezentand creante comerciale inca nefacturate aferente segmentului de furnizare a energiei electrice. Aceasta suma corespunde unei cantitati de aproximativ 430 GWh de energie electrica livrata catre clientii finali si mapata in proportie de 97% pe puncte de consum, aflandu-se in proces avansat de validare si urmand a fi facturata pana cel tarziu la data de 30 aprilie 2025”, a arătat Electrica.
Electrica a anunțat vineri investitorii că agenția internațională Fitch Ratings a îmbunătățit perspectiva ratingului companiei de la „negativă” la „stabilă” și a confirmat ratingul pe termen lung la nivelul „BBB-”.
Electrica a anunţat un profit net de 363,5 mil. lei în 2024, în scădere cu 41,4% comparativ cu rezultatul anului 2023, la venituri operaţionale de 11 mld. lei, în scădere cu 17,8%.
„Grupul Electrica încheie anul 2024 cu rezultate financiare consolidate peste aşteptări, demonstrând capacitatea de a naviga eficient într-un mediu economic complex. Profitul net a înregistrat o creştere de 37,2% peste nivelul bugetat. EBITDA s-a situat cu 3,5% peste estimările iniţiale, reflectând eficienţa operaţională şi robusteţea modelului de afaceri. Totodată, nivelul investiţiilor realizate la nivel de Grup a depăşit 112,5% din valoarea programată, consolidând angajamentul nostru faţă de modernizarea şi digitalizarea infrastructurii. Aceste rezultate reflectă nu doar excelenţa execuţiei strategice, ci şi profesionalismul echipei, căreia îi mulţumesc pentru dedicare şi contribuţia la consolidarea unui model de afaceri sustenabil şi orientat spre performanţă”, a spus Alexandru Chiriţă, CEO Electrica, la prezentarea rezultatelor