În chestiunea procentelor discrepante de achiziţie de energie la preţ reglementat, de către fiecare furnizor, Electrica ne-a transmis că prognoza sa de consum a fost corectă, că avea deja o parte din energia contractă, aşa cum îi cerea reglementarea, şi că nu a primit cât a solicitat prin contracte reglementate. Apar semne de întrebare legate de cum a alocat ANRE cantităţile de energie ieftină celorlalţi sau de cât de corecte au fost raportările celorlalţi furnizori.
Scriam ieri că, potrivit datelor ANRE, în al doilea trimestru al acestui an, prima perioadă “plină” de piață reglementată, Electrica este furnizorul care, raportat la consumul clienților săi, a primit cea mai puțină energie ieftină, la preț reglementat, și a cumpărat cea mai multă energie la prețurile crescute din piață. Diferenţele sunt enorme: Electrica a avut asigurat doar 35% din consumul clienților săi de la producătorii cu obligație de reglementat, deci la prețuri mai mici, în acel trimestru. Cel mai mic procent dintre toți FUI. La polul opus au fost cei de la E.On, cu aproape 90% din consumul clienților pe contracte reglementate.
Repetăm şi aici, numele E.On este adus în discuţie pentru că este cel de la extrema opusă, putea fi oricare altul.
Textul iniţial, care conţine şi graficul cu procentele din consum pentru fiecare FUI, îl puteţi citi aici:
Cantităţile de energie la preţuri reglementate pentru fiecare FUI, care urmau să fie livrate în acest an consumatorilor reglementaţi, au fost stabilite în urma alocărilor ANRE. În acel text ne întrebam dacă Electrica a calculat greşit prognozele, astfel încât să primească atât de puţină energie la preţ reglementat sau a fost vorba despre altceva.
Compania a trimis o precizare după publicarea acelui text, care ridică semne de întrebare legate de cum a alocat ANRE cantităţile sau de cum au raportat ceilalţi FUI necesarul de energie.
Pe scurt, Electrica spune că, potrivit chiar reglementărilor ANRE, avea deja asigurată o parte din consumul clienţilor săi, prin contracte semnate în 2018 cu livrare în 2019, aşa cum de fapt trebuie să aibă toţi FUI, iar compania a solicitat ANRE cantităţi la preţ reglementat pentru restul. A primit mai puţin. Nu ştim ce s-a întâmplat cu ceilalţi FUI, dar diferenţele atât de mari între cantităţile (procentuale) achiziţionate prin contracte reglementate, raportate la consum, sunt de natură a ridica întrebări. Întâi legate de cât avea deja contractat fiecare FUI, anul trecut, pentru consumul clienţilor săi pentru 2019, înainte de intrarea în vigoare a reglementării, apoi de cum a alocat ANRE energia ieftină fiecărui FUI şi, mai ales: a primit cineva energie ieftină mai multă decât avea nevoie, şi a vândut-o pe pieţe apoi, la preţuri mai mari?
Electrica a spus doar că va face toate demersurile legale pentru a se asigura că este beneficiara unui tratament corect în calitate de FUI.
Iată integral precizarea companiei, trimisă redacţiei noastre:
“În conformitate cu prevederile Legii 167/2018, precum și cu cele ale Ordinului ANRE 39/2018, Electrica Furnizare, în calitate de Furnizor de Ultimă Instanță (FUI), a asigurat cu prioritate achiziția de energie electrică necesară pentru clienții beneficiari de Serviciul Universal. De exemplu, pentru perioada în discuție, reglementările aplicabile stipulau ca procentul minim obligatoriu de 20% la nivel de an să fie atins încă de la 01.05.2018. În consecință, Electrica Furnizare avea asigurată la momentul apariției OUG 114/2018 o cantitate de 43% din consumul clienților săi prin contracte încheiate pe piața concurențială.
Ca urmare a apariției OUG 114/2018, la solicitarea ANRE, Electrica Furnizare a continuat să aibă un comportament responsabil și etic pe piață, în sensul că a raportat în mod corect întreaga cantitate care era deja achiziționată și destinată acestui tip de clienți.
Electrica Furnizare a comunicat date fundamentate pe prognoze de consum pe segmentul reglementat, ținând cont de portofoliul de achiziție a energiei electrice pentru acest segment de piață.
Acuratețea prognozei Electrica Furnizare reiese și din faptul că, dintre toți FUI, Electrica Furnizare a înregistrat cele mai mici tranzacții de vânzare de energie electrică pe PZU, ceea ce este o dovadă în plus că în cadrul companiei s-a promovat un comportament responsabil.
Electrica Furnizare a solicitat ANRE ca diferența de 57% dintre prognoza de consum a clienților beneficiari ai Serviciului Universal și cantitatea deja achiziționată pe piața concurențială să fie asigurată prin contracte reglementate. Cantitățile reglementate și profilarea acestora nu s-au asigurat de către ANRE conform solicitării, astfel încât Electrica Furnizare a fost obligată să achiziționeze cantitățile lipsă necesare de pe piața liberă.
Electrica Furnizare a acționat în mod corect, respectând obligațiile prevăzute de reglementările în vigoare, și consideră că ANRE este responsabilă de asigurarea unui comportament echidistant, nediscriminatoriu pentru toți FUI, care să nu inducă distorsiuni în piață.
În acest sens, Electrica Furnizare va face toate demersurile legale pentru a se asigura că este beneficiara unui tratament corect în calitate de FUI și pentru protejarea intereselor acționarilor săi.
În continuare, ne manifestăm disponibilitatea pentru clarificarea prealabilă a oricăror informaţii pe care doriți să le faceți publice referitoare la companie”.
Ca urmare a precizării trimise companiei, am solicitat ANRE răspunsul la patru întrebări, pe care le puteţi citi mai jos, cu promisiunea că vom face publice informaţiile imediat ce ne vor fi transmise
Cum se explică diferentele foarte mari, care apar chiar si in raportul ANRE referitor la piata reglementata de energie electrica din T2 2018, referitoare la procentele de achizitie de energie electrica ale FUI pentru piata reglementata, de la producatorii cu obligatii de livrare la reglementat? Spre exemplu, Electrica are doar 35%, iar E.On 89% cantitati pe contracte reglementate la achizitie, din totalul energiei achizitionate de fiecare pentru consumul pietei reglementate, in conditiile in care ANRE a stabilit alocarile?
Care a fost cantitatea de energie solicitata de fiecare FUI pentru consumul pietei reglementate in 2019, si cat a primit fiecare, in termeni de cantitati?
Care erau procentele de energie achizitionate si raportate (cantitativ) la ANRE, la finalul lui 2018, de fiecare FUI pentru consumul propriilor consumatori (excluzand consumul celor la care furnizarea se facea in regim concurential) din anul 2019, calculate ca procent din tot consumul estimat al ascestora pentru 2019?
Exista cumva informatii ca vreun FUI a primit mai multa energie pentru piata reglementata, la preturi reglementate, decat avea nevoie pentru consumatorii sai la care furnzarea se face in regim reglementat, iar energia aceasta a fost re-vanduta de fapt pe piete?