Premierul interimar Ilie Bolojan a cerut, miercuri seara, populației și companiilor, să reducă voluntar consumul de energie electrică între orele 20 și 23 seara zilele următoare, pe fondul deficitului de energie care apare în sistem pe fondul opririi complete a centralei nucleare de la Cernavodă, din cauza debitului mic al Dunării. Probleme au și vecinii.
„Folosesc acest prilej să fac un apel către cetățenii României, către mari consumatori industriali să aibă în vedere posibilitatea unei reduceri voluntare, pur și simplu, de a avea grijă cât consumă în orele de seară, așa cum am spus, de la 20.00 la 23.00, atunci când avem un deficit de energie”, a transmis premierul interimar, la Digi 24.
„Zona de importuri critică este în perioada de seară, între orele 20 și 23 și în această perioadă România și astăzi importă, ca să vă faceți o imagine, din aproximativ 7.000 MW am importat în aceste zile cam 1.700 MW seara. Asta înseamnă că vom fi nevoiți să importăm o cantitate ceva mai mare. În momentul de față nu există probleme legate de importuri, dar în perioada următoare pot exista astfel de probleme”, a avertizat el.
El a explicat că, în afara vârfului de seară, sistemul energetic funcționează în condiții normale, datorită producției din surse regenerabile și capacităților de stocare. „În rest nu sunt niciun fel de probleme în cursul zilei pentru că avem o producție importantă pe componenta de fotovoltaic, de eolian și treptat s-a dezvoltat și stocarea. (…). Dar asta este situația și o astfel de secetă n-a mai fost de mulți ani și afectează puternic nivelul Dunării”, a afirmat premierul.
Bolojan a spus că oprirea celor două reactoare, care, împreună, asigură 15-20% din producție de energie din vârful de seară, poate dura două săptămâni.
„Această perioadă ar putea să dureze o săptămână sau două, pentru că, conform prognozelor meteo, nu se întrevede o creștere a precipitațiilor în bazinul inferior al Dunării, care să crească nivelul Dunării. În mod normal ar trebui să se îmbunătățească nivelul debitului, să crească în așa fel încât să se poată reporni cel puțin unul dintre cele două grupuri”, a spus el.
Debitul mic al Dunării oprește complet centrala nucleară de la Cernavodă
Nuclearelectrica, operatorul centralei de la Cernavodă a anunțat azi că și Unitatea 2 a CNE Cernavodă va fi oprită controlat și deconectată de la Sistemul Energetic Național în 30 iulie. Unitatea 1 fusese oprită cu doar o zi în urmă.
“Similar opririi Unității 1, Unitatea 2 va fi oprită controlat din cauza nivelului extrem de scăzut, fără precedent, al Dunării, cauzat de seceta severă, în baza procedurilor centralei aplicabile în situații de secetă severă.Oprirea survine ca urmare a celor mai recente prognoze emise de Institutul Național de Hidrologie și Gospodarirea Apelor (INHGA).În situația în care anumiți parametri asociați nivelului scăzut al Dunării se apropie de limitele de exploatare admise, cu respectarea procedurilor și standardelor de securitate nucleară, experții centralei nucleare aplică măsurile operaționale necesare pentru menținerea marjelor de siguranță, inclusiv decizia de a opri o unitate sau ambele dacă situația o impune”, a anunțat compania.
Este pentru prima dată în istotie când ambele unități ale centralei de la Cernavosă se opresc din cauza debitului mic al Dunării. Precedenta oprire din acest motiv a avut loc în 2003, dar atunci era funcțională o singură unitate
Cel puțin pe baza prognozei de acum, U2 ar urma să fie repornită în 10 august, iar U1, oprită cu o zi în urmă, pe 4 august.
Probleme cu centralele nucleare în mai multe țări din Europa, pe fondul secetei
Nivelurile scăzute ale apei din fluviul Dunărea ar putea forța singura centrală nucleară a Bulgariei, Kozlodui, să își oprească temporar cele două unități operaționale de câte 1.000 de megawați fiecare, a declarat miercuri ministrul bulgar al energiei, Iva Petrova, citată de omologul său sârb, potrivit SEE News.Situația este de natură să ne afecteze pentru că importurile de energie din rețeaua bulgară vor fi astfel reduse. La rândul ei, centrala nucleară din Ungaria de la Paks intră în a doua etapă de reducere de putere, care va scoate din producție în zona noastră peste 500 MW. – deci apare un nou deficit în zona noastră
În Franța, țare cu cea mai mare flotă de reactoare nucleare din Europa, aproximativ 10% din generarea nucleară este oprită, adică peste 6.000 MW, tocmai pentru că nu există suficientă apă de răcire.
Sistemul românesc a rezistat cu mult soare ziua, multă apă și importuri seara.
Centrala nucleară de la Cernavosă a mai fost oprită complet mai mult de jumătate de lună recent – a fost avarie la o unitate, iar cealaltă a intrat în programul de revizie, iar sistemul s-a descurcat cu producția existentă – solar ziua și hidro seara, mai ales pe fondul opririi și a unor grupuri pe gaze, dar importurile au ajuns uneori aproape de pragul de 3.000 MW.
Pe de altă parte, din ce am aflat de la oameni din piață. Transelectrica a amânat mentenanța la unele linii și stații, și și sistemele vecinilor, la solicitarea României, au mai amânat lucrări, pentru a permite circulația fluxurilor.
Cum arată cifrele?
Pe fondul unui consum nu foarte mare – 7.000 MW în vârful de seară – sistemul românesc funcționează cu o producție foarte mare de energie fotovoltaică ziua, când, și pe fondul autoconsumului prosumatorilor, exportăm masiv, chiar și la nivelul de 1.300 MW, asta cu o unitate nucleară oprită. În acele momente, producția centralelor pe gaze și a centralelor hidro este redusă. Seara și noaptea, centralele pe gaze cresc producția, iar vârful de seară este asigurat mai ales de centralele hidro, al căror aport crește de cîteva ori. Centralelele pe cărbune, câte au mai rămas, funcționează aproapew constant la 700-900 MW. Grupurile pe gaze își reduc și ele producția ziua, când e soare, și o cresc seara.
Pe 29 iulie după amiază, cu solarul la 2.700 MW hidro producea la o putere de doar 300 MW, dar seara a ajuns la 1.600 MW, turbinând mai ales apa din lacuri, pe fondul debitului mic al Dunării care afectează masiv și producția de la Porțile de Fier. Bateriile încep să descarce și ele energia acululată ziua, la puteri de 200-300 MW în unele intervale din vârful de seară. Centralele pe gaz, cea mai mare fiind cea de la Brazi, cresc și ele seara la 1.300 MW, de la 800 MW ziua.
Importul a fost de 1.700 MW, miercuri seară, cu o unitate nucleară oprită, dar și cu o producție eoliană care a ajuns la 500 MW.







