Criza din Iran: Franţa, Germania şi Marea Britanie cer Teheranului să renunţe la încălcările acordului nuclear

Cele trei ţări din Uniunea Europeană semnatare ale acordului nuclear încheiat cu Iranul în 2015 au făcut apel marţi către Teheran să renunţe la activităţile sale de îmbogăţire a uraniului neconforme cu angajamentele sale şi au convocat o reuniune, au anunţat ele într-un comunicat comun, relatează AFP şi dpa.

Franţa, Germania şi Marea Britanie au cerut „convocarea de urgenţă” a comisiei comune prevăzute de acord pentru a soluţiona diferendele între semnatari, au precizat cele trei ţări într-un comunicat comun, co-semnat de şefa diplomaţiei europene Federica Mogherini.

„Iranul a declarat că vrea să rămână în cadrul JCPoA (Joint Comprehensive Plan of Action, Planul comprehensiv comun de acţiune). Trebuie să acţioneze în consecinţă, revenind asupra acestor activităţi şi conformându-se din nou pe deplin şi fără întârziere JCPoA”, au avertizat statele UE.

„Agenţia internaţională pentru energie atomică (AIEA) a confirmat că Iranul a început să îmbogăţească uraniu dincolo de limita autorizată” de acord, au subliniat ţările semnatare, exprimându-şi „profunda preocupare”.

„Facem apel la toate părţile să acţioneze de manieră responsabilă şi să contribuie la diminuarea tensiunilor actuale legate de activităţile nucleare ale Iranului”, au adăugat acestea.

Iranul a reînceput luni să îmbogăţească uraniu într-un grad de 4,5%, superior celui permis, de 3,67%, şi a ameninţat că va depăşi o nouă linie roşie „în termen de 60 de zile”.

Europenii se declară convinşi că Iranul vrea să salveze JCPoA. „Ceea ce au făcut ei este reversibil”, a declarat luni pentru AFP o sursă europeană apropiată de negocieri.

„Însă dacă depăşesc gradul de 5% pentru îmbogăţirea uraniului, atunci asta va deveni o problemă”, a adăugat această sursă.

O reuniune a celor cinci semnatare ale acordului (Franţa, Germania, Marea Britanie, Rusia şi China) este prevăzută să aibă loc la nivel ministerial cu omologul lor iranian la o dată care nu este încă stabilită. Ea a fost convenită în cadrul unei reuniuni organizate la nivelul directorilor politici la Viena, pe 28 iunie, a subliniat această sursă.

Însă aceasta ar urma să nu aibă loc înainte de reuniunea miniştrilor afacerilor externe ai UE de pe 15 iulie, de la Bruxelles.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *